Importanța cititului la copii - noi descoperiri

Importanța cititului la copii

~ noi descoperiri în neuroștiințe ~

       Azi n-o să abordez o temă legată de matematică ci de neuroștiințe. Am citit de curând studii despre cum creierul nostru interpretează textul și, pentru că sunt lucruri importante, merită împărtășite. O să aflăm câte ceva despre cât de important este exercițiul cititului la copii și care sunt riscurile dacă nu achiziționează cititul la nivel automat cât mai devreme (în școală).

     La începutul anilor 1970 neurocercetătorii erau convinși că cititul performant se poate învăța dacă persoana reușește să citească prin fotografierea cuvintelor întregi. Această teorie a stat la baza tuturor cursurilor de citit-cu-viteză.

   De atunci s-au făcut nenumărate studii care au ajuns exact la concluzia opusă. Recunoașterea cuvintelor întregi sau recunoașterea cuvintelor după primele litere ajută doar pe cei care încă nu au dobândit capacitatea de a citi rapid și automat. Cu alte cuvinte, cel mai eficient mod de a citi este prin automatizarea recunoașterii caracterelor scrise. Cititorii eficienți apelează la recunoașterea cuvintelor din context doar dacă recunoașterea caracterelor este împiedicată (caractere distorsionate, artistice, lizibilitate mică).

     Dar ce înseamnă citirea eficientă? Citirea eficientă, ca orice altă acțiune umană, mers, condus, etc. este atunci când procesul de recunoaștere a literelor/cuvintelor nu este conștient. Numai în acest mod, o persoană poate să se concentreze conștient asupra conținutului. Singurul mod în care se poate dobândi citirea eficientă este prin exercițiu. Copiii care nu citesc eficient consumă resurse congnitive pentru procesul de citire. Creierul face efort pentru a citi dar nu mai are resurse și pentru a înțelege sau memora. 

   Prin scanarea creierului (fMRI) copiilor care nu citesc eficient, s-a observat că regiunile din creier folosite sunt cele din lobul temporal stânga (Broca, Vernicke) dar și multe alte resurse din cortex. Din cauză că regiunile Broca și Vernicke sunt implicate în citit, adeseori acești copii au nevoie de verbalizare pentru a putea înțelege. Este ca și cum ar realiza o legătură exterioară prin aer (gură-ureche) pentru a mima acțiunea prin care altcineva ar citi pentru ei. Nu au o legătură internă în creier între zona care recunoaște textul și zona care îl înțelege (de fapt lucrurile sunt mult mai complicate).

    Cititorii eficienți pe de altă parte, utilizeaza alte părți ale creierului pentru a citi și fac efort foarte mic pentru recunoașterea textului. Ei nu mai au nevoie să audă cuvintele, nici măcar să-și imagineze că le aud. Legătura dintre text și semnificație este internă, iar recunoașterea automată. În acest context, aceste persoane pot aloca toate resursele cognitive pentru a înțelege, a memora textul, a-l integra sau a face noi conexiuni în timp ce citesc.

    Copiii care nu reușesc să-și formeze citirea eficientă foarte devreme în școală au probleme de înțelegere și memorare a textului și au nevoie permanent de ajutor pentru a-și face lecțiile. Cineva trebuie să verbalizeze conținutul pentru ca ei să fie capabili să-l înțeleagă. Mai târziu, daca tot nu reușesc să formeze acest automatism, fereastra de oportunitate se închide și nu vor mai putea dobândi această calitate niciodată. Aceste persoane, la vârsta adultă vor face efort să citească, vor evita cărțile și meseriile care implică mult cititul iar învățarea va fi mereu limitată, dificilă și dependentă de alții. Aceștia învăță mai bine ascultând decât citind dar din păcate informațiile nu sunt tot timpul disponibile în această formă. Pe de altă parte, cei care își automatizeaza cititul mai devreme pot învăța singuri, mai eficient și fără ca cineva să-i asiste.

     În concluzie este important ca prin exercițiu copiii să dobândească citirea eficientă cât mai devreme posibil în școală. Vom recunoaște dacă copilul citește eficient după următoarele criterii:

• citește rapid aproape ca un adult
• nu rostește cuvintele citite 
• înțelege un text la prima vedere și-l poate povesti
• îi face plăcere să citească cel puțin un anumit subiect

Acest blog este susținut de platforma de învățare a matematicii mquest.ro

Îmi învâț copilul sau las totul pe seama școlii?

Îmi învăț copilul?

sau 

las totul pe seama școlii?

(și o metaforă despre motoare și combustibil)

        Dilema cu care suntem încercați adeseori noi părinții este dacă este bine/util să învățăm copilul lucruri pe care noi le știm înainte să le învețe la școală. Sau, dacă să ne învățăm copiii lucruri pe care probabil, n-o să le învețe niciodată la școală. Cei mai mulți părinți cu care am discutat ajung la concluzia că nu e oportun să facă acest lucru din mai multe motive pe care încerc să le adun aici:

• Dacă îl învăț acum o să se plictisească la școală.
• Nu știu cum să-i explic și mi-e teamă că n-o să-i spun la fel cum o să învețe la școală.
• Nu vreau să urmeze aceeași carieră pe care am urmat-o eu.
• Îl las să-și aleagă singur viitorul, nu vreau să-l influențez.
• Nici nu mi-am dat seama că sunt lucruri simple pe care copilul meu nu le știe, eu le știu și aș fi putut să i le explic.
• De educația copilului se ocupă mama, eu am alte treburi / alt rol în familie.
• Nu mai înțeleg problemele școlare de acum, când am făcut eu școala se făcea altceva la clasă.
• Nu chinui copilul, și așa programa este prea încărcată și de-abia are timp să-și facă temele.

     Eu îmi învăț copilul tot ce știu și ce poate să înțeleagă pentru că am reușit să demontez toate motivele de mai sus. Prin urmare să le luăm pe rând:

Dacă îl învăț acum o să se plictisească la școală.

    Este o falsă problemă pentru că se pleacă de la premise false. Noi presupunem că dacă învățăm copilul să citească o facem la fel cum se învață la școală ori asta nu este adevărat. Dacă atunci când mergem pe drum îmi învăț copilul să citească plăcuțele de înmatriculare de pe autovehicule asta nu este deloc similar cu ce va face la școală. Sigur că o să-l ajute atunci când o să învețe literele într-un cadru organizat dar nu văd de ce s-ar plictisi din cauza asta. Oricum copiii de grupa mare au contact de la grădiniță cu cifrele și literele, unii chiar învață să citească fără ca părinții sau educatorii să facă mari eforturi în privința asta. Ce să le facem acestor copii? Să-i descurajăm să citească? Să le spunem că este un lucru rău la această vârstă? Ar fi absurd! Părintele este dator să tatoneze permanent capacitatea copilului de a învăța lucruri noi și să i le furnizeze la momentul potrivit. Asta este un lucru pe care programa școlară rigidă nu o poate face. Este exclusiv datoria părintelui. Copiii sunt diferiți și trebuie tratați diferit. Dacă un copil poate să învețe să citească sau să socotească înainte de a merge la școală, zic că ar fi o crimă să fie împiedicat și chiar să nu fie ajutat în această direcție. Același lucru este valabil și dacă un elev dă semne că ar putea înțelege concepte destinate elevilor mai mari. Nu are cum să-i fie dăunătoare câteva explicații, asta evident, dacă părintele cunoaște subiectul. La școală va avea contact cu acest subiect în altă formă și cu siguranță va înțelege mai bine. Înțelegând mai bine va pune întrebări mai interesante și toată lumea va avea de câștigat (mai puțin unii profesori slab pregătiți). Vrei să citești mai mult? Iată aici un articol interesant despre cum se transformă grădinița în SUA și în Finlanda.

Nu știu cum să-i explic și mi-e teamă că n-o să-i spun la fel cum o să învețe la școală.

     Evident că noi părinții n-avem cum să le explicăm copiilor conceptele exact în forma pe care o furnizează școala. Dar nici nu trebuie! Învățarea cu un părinte este tot timpul nonformală, depinde de circumstanțe. Părintele nu urmărește programa, nici nu trebuie să facă asta. Părintele sesisează o oportunitate de învățare și o folosește sau creează el oportunități pe care apoi le folosește în beneficiul copilului. Iată câteva exemple:     

Sunt zugrav și faianțar. Copilul meu preșcolar este întâmplător lăngă mine, număr bucățile de faianță dar, de data asta, pentru că am copilul lângă mine, număr cu voce tare rugându-l să fie atent. Apoi, îl pun pe el să numere. Dacă am copil mai mare (să zicem clasa a 5-a). Calculăm împreună aria care trebuie acoperită. Câte plăci de faianță intră în această încăpere? Cum facem acest calcul?

   Citesc copilului o poveste? Câte silabe are cuvântul "poveste"? Dar "zmeu"? Din ce sunete este format cuvântul "rege"?

   Am plecat la piață cu copilul preșcolar, am luat roșii și mere. Pe drum înapoi discutăm, cât au costat roșiile? Dar merele? Câți bani am dat în total? Cât a mai rămas. Cine numără monezile?

       Sunt sigur că fiecare părinte poate să găsească acele câteva lucruri pe care le poate explica copilului în acest mod. Nu pierdeți aceste ocazii pentru că astfel de explicații pot face diferența peste ani într-o lume din ce în ce mai competitivă. Dacă copilul știe ceva în plus la școală nu-i poate face decât bine. A răspuns corect la o întrebare pentru că știa ceva de-acasă? Asta înseamnă un plus în stima de sine. Asta însaemnă noi energii cu care se alimentează motorul numit motivație de a învăța. Motivația trebuie mereu alimentată pentru că să recunoaștem, este greu. Ce energie mai bună pentru un copil este decât aprecierea colegilor și profesorului?

Nu vreau să urmeze aceeași carieră pe care am urmat-o eu.

      Cu riscul să mă repet, meseriile viitorului se vor schimba. Dacă esti acum medic și explici copilului anatomia asta nu înseamnă că el o să se facă medic. Dacă nu o faci înseamnă doar că privezi copilul tău de niște lecții foarte valoroase și de o înțelegere profundă a domeniului așa cum nu se poate produce în timpul orei de anatomie. Te temi că dacă o să știe multă anatomie va urma automat cariera de medic? Este posibil. Dar este la fel de posibil să urmeze o carieră în sport, sau în ingineria protezelor, sau o cariera aerospațială sau bioinformatică/robotică/cibernetică sau o altă meserie pe care noi nici nu ne-o putem imagina acum. În toate aceste meserii este binevenită informația pe care i-o furnizezi încă de la vârste fragede. Argumentul de mai sus nu este potrivit pentru cei care au stabilit deja ce meserie trebuie să urmeze copiii lor. Tot ce pot să spun este să nu vă faceți iluzii, acea meserie s-ar putea să dispară sau să se modifice enorm. Apoi, văd în jurul meu multe cariere ratate din cauză că părinții au vrut una iar copilul cu totul altceva. Din acest conflict nu a ieșit nimic până la urmă, doar regrete... de ambele părți.

Îl las să-și aleagă singur viitorul, nu vreau să-l influențez.

       Ești sigur că aceasta nu este doar o scuză comodă? Faptul că-i explici lucruri pe care tu le cunoști foarte bine nu înseamnă să-l canalizezi spre o meserie. Copilul nu știe ce meserie să-și aleagă decât dacă are contact cu ea. Nu vă imaginați că în mintea copilului sunt toate meseriile din lume și el la un moment dat va alege una din ele. Ar fi absurd! În cel mai bun caz, copilul își alege meseria pe baza lucurilor pe care le-a experimentat până în momentul alegerii. În cel mai rău caz, copilul își va alege meseria așa cum un pește își alege prada. Adică atacă ce-i pică. N-ar fi mai bine să expunem copilul la cât mai multe informații astfel încât să-i dăm cu adevărat puterea de a alege?

Nici nu mi-am dat seama că sunt lucruri simple pe care copilul meu nu le știe, eu le știu și aș fi putut să i le explic.

     Am auzit această propoziție, exprimată ca un regret de o mămică pentru că fiul ei n-a reușit să intre la un liceu bun. Am analizat puțin situația și mi-am dat seama că, de exemplu, Martin nu știa regula de trei simplă. Terminase clasa a 8-a. Mama era bucătăreasă și de prin clasa a 5-a și-a pus în minte că ea nu mai poate să ajute copilul la matematică. Era greșit, ar fi putut dar nu și-a dat seama de acest lucru. Regula de trei simplă o știa foarte bine, lucra cu ea zilnic atunci când transforma rețetele de la 6 la 8 sau la mai multe persoane. Copilul a picat sub linie doar cu două zecimi. Sunt convins că doar cu această cunoștință în plus (regula de trei simplă) ar fi trecut de linie. Păcat, regretele au fost tardive. Aaaa, nu mai înțelegi exercițiile din manual? Nu are importanță, spune-i copilului doar ce știi, face mult.

De educația copilului se ocupă mama, eu am alte treburi / alt rol în familie.

      Bărbații adevărați se asigură că famila are toate lucrurile de care are nevoie. Și apoi ce? Misiune îndeplinită. Pot sta la TV cu o bere în mână. Nu chiar așa. Tată este și el dator să contribuie la educația micuților și are la fel de multe resurse în această privință. Ba mai mult, tatăl poate avea o meserie mult mai interesantă pentru copiii băieți. Tatăl poate avea un alt mod de a explica același lucru, poate avea o altă conexiune emoțională cu copilul. E dator să încerce și să facă toate eforturile să și reușească. Imaginează-ți că tatăl este înginer iar mama este medic. Copilul are toate șansele să fie expus la ambele lumi. Cele mai valoroase meserii de acum și mai ales din viitor sunt la confluența dintre domenii. Oamenii care pot conecta două lumi pot aduce cu adevărat ceva nou și valoros în industrie, în cercetare, în educație.

Nu mai înțeleg problemele școlare de acum, când am făcut eu școala se făcea altceva la clasă.

      Este adevărat doar la suprafață. Sigur s-a schimbat programa școlară dar nu așa de mult cum cred unii. Adevărul este că este greu să reluăm iarăși problemele cu care ne-am chinuit acum zeci de ani. După cum îi spun și fiului meu când se codește să facă ceva: Cel mai ușor lucru de făcut este să spui "NU POT!".

Nu chinui copilul, și așa programa este prea încărcată și de-abia are timp să-și facă temele.

    Programa este încărcată, sunt de acord. Dar nu este tot timpul încărcată cu noțiunile de care copiii au nevoie în viață. Cum aplic regula de trei simplă în viața de zi cu zi? Cum folosesc matematica pentru a-mi controla finanțele? La ce mă ajută formulele de calcul pentru arie și volum? Oriunde întâlnește o problemă de matematică din viața reală, părintele trebuie să aibă prezența de spirit să facă legătura dintre ceea ce copilul învață la școală și aplicația practică a acelei teorii. În acest mod copilul își va aprinde din interior motoarele motivației și va privi matematica din altă perspectivă, o va vedea ca pe ceva viu mult diferit de semnele abstracte lăsate cu cretă pe tabla din clasă.

Pentru mai multe articole interesante care vin în ajutorul părinților verificați pagina http://vorbestecorect.ro 

Acest blog este susținut de platforma de învățare a matematicii mquest.ro

Exerciții esențiale - memoria de lucru

Exerciții esențiale:

Memoria de Lucru

          Pentru că mulți dintre noi sunt în vacanță, iată, am câteva idei despre exerciții care pot fi făcute în mașină cu copilul de 5-7 ani și care dezvoltă memoria de lucru. Aceste exerciții, după cum vom vedea, au și un efect secundar: dezvoltă o zonă a creierului numită cortex prefrontal. Această zonă este responsabilă cu memoria de scurtă durată (memoria de lucru) și cu atenția. Așadar, exact ceea ce copiii de această vârstă au nevoie să dezvolte.
         Memoria de lucru (aici mai multe informații) este acea parte din mintea noastră care ne ajută să procesăm rapid informația. Este un instrument indispensabil pentru procesul de luare de decizii și comportament. Există studii care arată o strânsă corelație între memoria de lucru și inteligență. Adică oamenii la care memoria de lucru este mai dezvoltată sunt mai inteligenți. În general, capacitatea acestei memorii este de maxim 7 lucruri dar cu antrenament și tehnici speciale se poate ajunge la performanțe mult mai mari.

         Copiii școlari (clasa 0 și 1) și chiar copiii preșcolari care știu să numere până la 100 pot beneficia de aceste exerciții. Eu le folosesc atunci când conduc iar copilul este pe bancheta din spate și se plictisește.

        Exercițiul nr. 1
        Eu spun un număr format din două cifre, tu îmi spui numărul format prin inversarea cifrelor.

• 12
• răspuns: 21

• 72 (șaptezecișidoi)
• răspuns: 27 (douăzecișișapte)

• 59
• răspuns: 95

     La început ar putea fi greu dar, dacă le explicați cu răbdare veti ține copilul ocupat cel puțin 15 minute.

  Exercițiul nr. 2

        Eu spun un cuvânt cu sau fără sens format din două sunete, tu îmi spui cuvântul format prin inversarea sunetelor.

• AN
• răspuns: NA

• PA
• răspuns: AP

• TE
• răspuns: ET

 Exercițiul nr. 3

        Este destinat copiilor care știu să numere până la 1000. Eu spun un număr format din trei cifre, tu îmi spui numărul format prin inversarea cifrelor.

• 123
• răspuns: 321

• 547
• răspuns: 754

• 164
• răspuns: 461

• 121
• răspuns: 121

Exercițiul nr. 4
        Eu spun un cuvânt cu sau fără sens format din trei sunete, tu îmi spui cuvântul format prin inversarea sunetelor.

• LAC
• răspuns: CAL

• MAC
• răspuns: CAM

• SUP
• răspuns: PUS

• RIT
• răspuns: TIR

• ZIC
• răspuns: CIZ

          Dacă din întâmplare dai peste cuvinte pe care copilul nu le cunoaște atunci neapărat acestea trebuiesc explicate. Exercițiul este foarte valoros și pentru cei care învață să scrie. Cu atât mai valoros cu cât putem să-l practicăm fără hârtie și creion cu titlul de "joc".

    Sigur, poti trece la 4,5,6,... cifre/litere, caz în care poate deveni și un joc util pentru adulți și frați mai mari. După cum se observă, rezolvarea acestui tip de exercițiu necesită folosirea unor concepte variate: 

• reguli de formare a numerelor din unități, zeci, sute
• antrenament pentru scris/citit. După ce își imaginează literele inversate copilul trebuie să le citească din minte. Operațiunea este mai dificilă decât citirea fizică și necesită efort de concentrare mai mare.
• reguli de formare a cuvintelor (c urmat de i formează sunetul "ci")
• memorie abstractă sau (după caz) imaginație și memorie vizuală. Copilul poate să inverseze cifrele în mod abstract sau poate să și le imagineze scrise și apoi să vizualizeze inversarea. Oricum face este benefic pentru antrenarea acestui "mușchi" numit cortex prefrontal.

(Ideea acestui joc am aflat-o de la profesorul  Richard Restak "The George Washington University School of Medicine and Health Sciences")
Pentru mai multe articole interesante care vin în ajutorul părinților verificați pagina http://vorbestecorect.ro
Acest blog este susținut de platforma de învățare a matematicii mquest.ro

Învățarea implicită

Învățarea implicită

VS 

învățarea la școală

     Sunt mai multe feluri în care un elev învață. Lecțiile de la școală reprezintă doar una din variante. Elevul învață mult din interacțiunea cu alți elevi, de exemplu, sau din vizita la un muzeu, mai ales dacă muzeul este interactiv. Observ că mulți părinți leagă foarte mult învățarea de școală. Eu cred că acesta nu este chiar un lucru bun pentru că învățarea din afara școlii este cel puțin la fel de importantă. Și aici mă refer inclusiv la informațiile necesare pentru succesul academic.

   Învățarea din afara școlii este mai plăcută și uneori poate fi mai eficientă decât activitățile de la clasă. Sigur, nu poate înlocui prezentarea riguroasă realizată de profesor, dar o poate completa cu succes.

   Ne amintim cu toții de vizitele la muzeu, de excursii, de experimentele din clasă sau din aer liber (cei care am fost suficient de norocoși să facem), de atelierul bunicului sau de vizita la o fabrică. În toate aceste cazuri am învățat ceva nou, fără chiar să ne dăm seama. Lecția a fost așa de bine întipărită în minte încât nu se uită zeci de ani. 

    Se întâmplă adesea ca o lecție de la școală să fie înțeleasă mai bine pentru că elevul a mai întâlnit fenomenul în afara școlii. Diferența dintre el și colegii lui nu este mare dar fenomenul se amplifică în avalanșă. Să facem acum un experiment de gândire (gedankenexperiment cum îi plăcea lui Einstein să spună): Ne imaginăm că datorită faptului că elevul nostru a mai întâlnit fenomenul predat, poate să răspundă promt și corect la o întrebare venită de la profesor sau poate să pună chiar el o întrebare valoroasă. Acest lucru îi aduce aprecierea atât a profesorului cât și a colegilor. După această lecție, când ajunge acasă care crezi că este prima temă pe care o va face? 

   Hai să ne imaginăm acum (poate prin absurd) că elevul nostru are cel puțin câte o experiență extrașcolară pentru fiecare lecție predată. Cum crezi că va crește stima de sine a elevului? Hai să-l comparăm acum cu un coleg care aude subiectul pentru prima dată. Imaginează-ți diferența de capacitate de învățare pentru cei doi elevi care au, să zicem, aceleași competențe cognitive (IQ, EQ etc.)

   Prin aceste experimente imaginare am observat diferența dintre un elev care a avut parte de învățare implicită sau non-formală pe un anumit subiect și un elev care nu a mai întâlnit subiectul. Acum hai să descoperim de ce este valoros acest tip de învățare.

• În învățarea implicită elevul este prins fără gardă. Știm cu toții că pentru elevii de acum, lecțiile din clasă sunt plictisitoare. Sunt plictisitoare față de multitudinea de aparate multimedia cu care sunt bombardați și de multitudinea de feluri în care își pot petrece timpul în afara școlii. Când profesorul începe lecția, elevul iși comută creierul pe modul "REZISTĂ! SE VA TERMINA ÎN 50 MIN". Ori acest lucru nu se întâmplă atunci când este într-o excursie sau când cercetează atelierul bunicului.
• Curiozitatea este împinsă de ego pe parcursul învățării implicite. Atunci când vede ceva interesant, copilul devine curios, este normal, orice ființă umană sănătoasă face la fel. Această curiozitate este acum multiplicată pentru că acesta poate fi un material util de postat pe rețelele de socializare. Astfel, copilul întreabă, dorește să înțeleagă ca să poată anunța "noutatea" rețelei sociale din care face parte (virtual sau nu). E cool? Atunci merită atenție!
• Informațiile vin spontan și există un contrast mare. Asta înseamnă că elevul află mici bucățele de informație, mult diferite de contexul respectiv. De exemplu ne plimbăm prin parc și vedem un cub. Nu ratez ocazia și îi explic copilului că are 6 fețe, 12 muchii și 8 vârfuri, le numărăm, ne uităm la ele, pozăm cubul cu telefonul apoi mergem mai departe. Copilul va ține minte cel puțin că o figură geometrică în spațiu are fețe, muchii și vârfuri. Asta-i va folosi la clasă, foarte puțin, dar va conta.

     Învățarea implicită este spontană, rapidă, fără efort și de durată. De ce nu poate școala să imprime informațiile (și) în acest mod? Ce-ar fi dacă învățarea la școală s-ar produce rapid, aproape fără să ne dăm seama și pe deasupra să reziste timp îndelungat în memorie? Ce putem face astfel încât să combinăm cele două tipuri de învățare într-un mod inteligent și creativ astfel încât să se completeze și să se potențeze reciproc?

Pentru mai multe articole interesante care vin în ajutorul părinților verificați pagina http://vorbestecorect.ro
Acest blog este susținut de platforma de învățare a matematicii mquest.ro

Disciplina învățării (sau) ce mesaj dăm copiilor despre importanța studiului.

Disciplina învățării (sau) ce mesaj dăm copiilor despre importanța studiului.

    Dacă întrebi un părinte, la întâmplare: "Cât de important crezi că este studiul la copiii tăi?" Aproape toți îți vor răspunde: "Este foarte important!". La întrebarea: "Ce faci pentru a asigura un mediu de învățare cât mai bun copiilor tăi?" ți se va răspunde lucruri asemănătoare cu: "Muncesc pentru a le asigura tot ce au nevoie." "Fac orice pentru copiii mei." etc. Am analizat câteva familii și într-adevar, o mare parte din bugetul familiei merge către copii dar oare este suficient?

   Subiectul de azi este "disciplina învățării", ceva la care nu toți părinții se gândesc și totusi este crucial pentru o performanță școlară ridicată. Sunt foarte puțini copii automotivați și mai rar sunt copiii cu o disciplină care vine din interior. Pentru toți ceilalți, părinții au datoria să le transmită mesajele corecte în această direcție. Zic "mesajele corecte" și nu folosesc termenul "să-i învețe" pentru că acest lucru nu este învățat de copii dacă le spunem ci este învățat din comportamentul părinților prin modelare. Celebrul "du-te și învață" sau "mai pune mâna pe-o carte" este anacronic, nu funcționează și s-ar putea să facă mai mult rău decât bine.

  Orice copil are o înclinație naturală către cercetarea mediului înconjurător și căutarea de informații noi. Exact această înclinație trebuie cultivată și canalizată către studiu. Pe de altă parte, copii au o tendință, tot naturală, de a se plictisi repede, de a începe mai multe lucruri și a nu termina nici unul și de a primi "de-a gata" lucruri și informații (de exemplu stimularea mentală din filme și jocuri pe calculator/consolă). Aceste tendințe le descurajăm prin exemplu (da, știu, e greu) și prin eliminarea factorilor care distrag copilul de la activitățile importante. De exemplu, cel mai mare factor disturabator este televizorul aflat în camera copiilor. Dacă există televizor în camera copiilor tăi sau copiii au acces nelimitat la televizor în altă parte sau petrec mai mult de 1-2 ore pe zi la TV nu citi mai departe, îți pierzi timpul.

Ce putem face concret? Iată câteva exemple despre comportamentul nostru ideal în prezența copiilor.

• Am început un lucru, ma străduiesc să-l termin.
• Este foarte util pentru un copil să-și vadă părinții citind o carte din când în când.
• Nu mă uit la televizor cu orele, chiar dacă este duminică.
• Am sosit acasă și știu ca am o treabă, o rezolv. Nu mă uit puțin la televizor înainte. Dacă sunt obosit, stau 10 min în pat, mă refac apoi mă ridic și rezolv problema.
• Atunci când lucrez (fie că lucrez ceva important sau doar citesc, completez acte, etc) nu permit celorlalti să facă zgomot în jurul meu.
• Nu lucrez acolo unde alte persoane discută.
• Nu lucrez cu muzică, radio sau televizor aprins. Da, știu, unuii pretind că doar așa pot lucra. Este o amăgire și un mit demontat de zeci de studii. E mai eficient să lucrez o perioadă în liniște și apoi să fac pauze de 10 minute în care pot asculta muzică, etc...

Ce fac eu pentru a da copilului mesajele corecte?

• Când mergem la supermarket primul raft pe la care trecem este cel de cărți. Dacă vedem o carte pe care copilul și-ar dori-o, o cumpărăm. Mesajul este, oricând putem cumpăra o carte pentru că este important, pentru materiale de studiu există buget nelimitat. (chiar dacă nu este așa, ăsta este mesajul pe care îl primește copilul, și pe viitor va avea curaj să ceară lucuri esențiale pentru învățare)
• Dacă observ că îi lipsește ceva legat de studiu/grădiniță/școală, cumpăr cu prima ocazie acel ceva.
• Dacă observ că este curios despre un anumit domeniu (de exemplu de câteva zile mă întreabă despre balene) îi arăt cărți, filme, informații pe Internet despre acest subiect cât mai curând posibil. Am aflat chiar ieri despre o cercetare care s-a facut în Marea Britanie: copiii care susțin activități cu tatăl lor își dezvolta inteligența mai mult decât ceilalți. Da, inteligența care se credea că este înnăscută. Și nu este suficient ca tatăl să fie sub același acoperiș. Este nevoie de implicarea directă a tatălui în activități cu micuțul începând de la 3 ani.
• Dacă observ că băiatul meu se uită într-o carte sau face orice altceva legat de studiu, atunci fac tot posibilul să-l feresc de întreruperi. Acest lucru este mai greu decât îți imaginezi. Este posibil ca în acel moment să am alte planuri. De exemplu, aveam planificată o plecare cu mașina în alt oraș. Înainte cu 10 min de plecare Teodor deschide o carte și începe să mă întrebe ceva despre un subiect anume. Toată lumea era îmbrăcată, bagajele erau făcute dar am întârziat plecarea 30 min pentru a epuiza subiectul. Mesajul transmis sau ce înțelege copilul: Cititul și studiul în general este o activitate extrem de importantă. Curiozitatea este răsplătită. De căte ori te-a întrebat copilul ceva și răspunsul tău a fost "Pleacă de-aici că am treabă!". Acest comportament este deosebit de nociv. Mesajul transmis este: "Curiozitatea este un lux, este riscant să fiu curios" iar după câteva episoade asemănătoare copilul nu va mai întreba și nici nu va mai cerceta singur.
• Copilul se uită într-o carte și brusc apar musafiri. În multe familii copilul este scos din activitatea lui pentru că "A venit bunica!" sau "A venit vecina cu copilul ei!". La noi nu este chiar așa, musafirii pot să mai aștepte în altă cameră. Mesajul transmis: Atunci când studiez sunt apărat de întreruperi pentru că ce fac eu este important.
• Copilul face activități școlare iar în camera alăturată se discută aprins sau merge televizorul. Închid ușa și televizorul iar musafirii sunt rugați să discute mai încet. Câți părinți fac asta?
• Copilul citește dar am observat că a făcut ceva pentru care trebuie mustrat (de exemplu a spart un vas, a dat pe jos supa, a lăsat ușa de la frigider deschisă etc.) Amân mustrarea până copilul termină.

Toate aceste lucruri nu fac decât să convingă copilul că ceea ce face el este cel puțin la fel de important cu ceea ce facem noi, adulții. Studiul este o activitate protejată și oricând va avea sprijinul nostru pentru a o realiza.

Pentru mai multe articole interesante care vin în ajutorul părinților verificați pagina http://vorbestecorect.ro
Acest blog este susținut de platforma de învățare a matematicii mquest.ro