Jocul de Table - Dezvoltarea numărării prin fotografiere la copii

Table - Dezvoltarea numărării prin fotografiere la copii

Jocul de table

 Recunosc, nu-mi place jocul de table. Din respect pentru cei care îl joaca nu spun mai mult. Băiețelului meu de 5 ani îi place, îl joacă bine și cu plăcere cu mami. În ultima vreme văd cum reușește să-l joace fără ajutor și câte-o dată chiar câștigă.

    Am stat o dată lângă ei să-mi dau seama cu ce-l poate ajuta acest joc și am fost convins că timpul nu este pierdut, ba dimpotrivă este un exercițiu excelent din mai multe puncte de vedere. O să le iau pe rând dar o să păstrez ce-i mai bun pentru final.

• Număratul este în mod cert exersat pe toată durata jocului. Ca să poți juca bine trebuie să visezi număratul. Când Teodor a început să joace table, nu depășise nivelul de numărat. Acum cu siguranță lecția despre numărat este istorie. Una este să știi să numeri și alta este să ai număratul integrat precum mersul. Este o diferentă majoră între competența conștientă și competența inconștientă. Dacă știi un lucru la nivel conștient și faci un oarecare efort să-l reproduci este bine. Dar numai în momentul în care cunoști un lucru la nivel inconștient ești pregătit pentru următoarea lecție. De exemplu, un bebeluș știe să meargă. Asta înseamna că poate să se deplaseze din dormitor în bucătărie, singur pe două picioare. Dar asta nu înseamnă că poate alerga prin parc! Doar în momentul în care mersul va putea fi reprodus fără efort (competența inconștientă) va fi pregătit pentru următoarea lecție (fuga). Mai departe, doar în momentul în care va fugi cu ușurință va putea să se joace cu copii de-a v-ați ascunselea. Așadar jocul de table favorizează integrarea număratului la nivel inconștient. Ar fi suficient acest aspect ca să recomand acest joc la copii începând de la 4 ani și jumătate (sau 5 în funcție de fiecare copil).
• Strategia folosită în jocul de table este printre cele mai simple dintre toate jocurile cu mutări pe care le știu. (șah, go, remi, jocuri de cărți etc..) Din pricina asta, un copil de 5 ani o poate înțelege și folosi. Ce alt joc obligă copilul să ia o decizie la fiecare 30 de secunde? Copilul este ferit, în general, de a lua decizii. Toate deciziile sunt luate de părinți și educatori în locul lui. El nu are noțiunea de decizie și apoi urmări ale deciziei lui. Unii se trezesc la 18 ani fără această noțiune și atunci urmările nu mai sunt doar un cucui sau un picior scrintit! :) Jocul de table începe această lecție care apoi, bineînțeles, trebuie continuată de câtre părinți cu alte "unelte". Ceea ce vreau să subliniez este că pe parcursul jocului e bine să fie făcută această observație copilului: Ai văzut? Trebuia să te gândești mai bine! Data viitoare vei fi mai atent.
• Zarurile sunt cireașa de pe tort! Și nu, nu aruncatul zarurilor este așa de important deși n-aș ignora nici experiența asta pentru un copil. Și anume să înțeleagă ce înseamnă un eveniment aleator (majoritatea persoanelor nu fac diferența între un fenomen aleator și unul haotic dar asta este o altă poveste pentru cei mari).

Zaruri - numărarea prin fotografiere

      Cheia este citirea zarurilor! Gândește-te cum citești zarul. Numeri punctele negre: 1,2,3,4? Sau privești zarul și pur și simplu știi câte puncte sunt pe el? Mai degrabă a doua variantă. Asta se cheama numărarea prin fotografiere, adică numărarea instantanee.

     Nu cred că este o surpriză pentru nimeni, copiii numără: 1,2,3,4.  Faptul că nu știu să fotografieze numărul obiectelor de la 1 la 6 îi împiedică să învețe lucruri mai importante. Îi împiedică să învețe următoarele noțiuni de matematică. Până când această lecție nu este învățată pe deplin (competența inconștientă), nu se pot învăța adunările, scăderile, chiar și număratul peste 10. Adunarea presupune, la majoritatea persoanelor, vizualizarea termenilor. Ori dacă eu nu pot să "văd" numărul 5 sau 6, cum o să pot să-l adun cu 4?

      Majoritatea exercițiilor din caietele de clasa 0 și din manualul de clasa I sunt bazate pe numărarea obiectelor de la 1 la 10 și apoi realizarea unor corespondențe. Copilul care poate să numere instantaneru, prin fotografiere, așa cum numărăm noi punctele de pe zar, va rezolva exercițiile mai repede și va fi privit ca un copil talentat la matematică. Eu zic: nu-i nici o minune! Pur si simplu acel copil a fost antrenat la aruncarea zarurilor (și la alte lucrui pe care le-am menționat pe blog). Minunea este atunci când în mintea copilului se naște următoarea idee: "Sunt bun la matematică". Aici este minunea! De aici înainte, cerul este limita!

Acest blog este susținut de platforma de învățare a matematicii mquest.ro

Jocul conexiunilor - cuvintele prietene

Jocul conexiunilor: "Cuvintele prietene"

Cum încurajăm creierul copilului să-și dezvolte noi conexiuni

 Iată un joc pe care l-am inventat în drum spre gădiniță (grupa mare). Eram în căutarea unei metode să-mi învăț băiatul noi cuvinte. Este fix  în fereastra de oportunitate pentru așa ceva. În funcție de cât de multe cuvinte va asimila acum, va putea înțelege mai bine sau mai superficial conceptele care se predau la școală. 

  Un concept se "prinde" mai bine în spațiul cognitiv dacă găsește un teren mai bogat, mai fertil. În aceste condiții crește și poate face pui. Bogăția terenului cognitiv este direct proporțională cu numărul de idei/concepte/cuvinte pe care copilul le cunoaște deja. La rândul lui, acest număr este direct proporțional cu numărul de idei/concepte/cuvinte la care copilul este expus în fereastra de oportunitate și nu numai. Procesul continuă la nesfârșit ca o spirală. Pentru cei care știu, acest tip de creștere are o denumire în matematică. Se numește "creștere exponențială". Creșterea este foarte anevoioasă la început, însă după ce trece de o fază critică, pur și simplu explodează. Cu tristețe observ că la unii copii faza critică nu este atinsă, adica explozia nu are loc niciodată.

   Memoria umană nu este ca memoria unui calculator, sau ca memoria unei benzi de magnetofon. Ținem minte un concept doar dacă avem unde să-l ancorăm în minte. La fel se întâmplă și cu înțelegerea. De fapt cele două sunt legate. Memorăm mult mai bine un concept daca îl înțelegem. Înțelegem mai bine un concept dacă avem deja în memorie lucruri asemănătoare. Ce înseamnă să-l înțelegem? Să îl putem integra (lega) de alte concepte pe care le știm deja. Adica le-am  memorat în trecut. Nu ți se pare că ne învârtim în cerc? (de fapt este o spirală, un cerc din ce în ce mai mare)

Ciclul memorie - înțelegere

   Înțelegerea și memoria depind doar indirect de vârstă. Copilul preșcolar nu înțelege ceva pentru că încă nu are teren fertil pentru acel ceva, nu pentru că n-ar avea capacitatea cognitivă din cauza vârstei. Bineînțeles, nu are teren fertil pentru ca n-a avut încă timp să-l dezvolte. Dar timpul se poate folosi bine sau se poate pierde.

 Obișnuiam să-i spun lui Teodor câte un cuvânt nou în fiecare zi. Era curios dar nu era chiar atât de încântat la aflarea lui. E normal, nu-l ancoram de nimic și nici nu sunt sigur că le-a asimilat. După cum spuneam eram în căutarea unei variante mai bune de transmitere a cuvintelor noi. Și azi, în drum spre grădiniță am văzut un cățel pe trotuar și i-am zis: 

 - Uite un cățel! Spune-mi un cuvânt legat de cuvântul "cățel".

 - Pișu de cățel! Îmi spune, cu tonul lui pus tot timpul pe șotii.

 - Eu zic asfalt! Spune-mi acum un cuvânt legat de asfalt.

 - Apă! (E ud pe jos, plouă)

 - Pește

 - Mâncare

 - Gură

 - Fluier

 - Sunet

 - Muzică

 - Ureche

 - Timpan

 - Tobă (desigur, i-am explicat că există un fel de tobă care se numește timpan)

 - Bețe

 - Orez (i-am expicat că orezul se poate mânca și cu ajutorul unor bețe, și mai târziu a trebuit să-i și arăt)

 - ...

 - ...

   Am continuat așa până la grădiniță. Din când în când izbucneam amândoi în hohote de râs! Cu puțin timp înainte să ajungem la grădi mi-a venit altă idee. Acum hai să vedem dacă mai putem repeta jocul. Eu zic cățel! Pișu de cățel! asfalt, apă, pește, mâncare .... Spre surprinderea mea am știut amândoi toate cuvintele, fără să ne gândim prea mult, fără să ne chinuim. Pur și simplu am memorat, și eu, și el, zeci de cuvinte în câteva minute! Am râmas profund mirat nu numai de performanța lui dar și de performanța mea! Și mi-am dat seama apoi că acest joc este și un excelent joc de memorie.

 Hai să recapitulăm acum la ce e bun acest joc:

•  Dezvoltă vocabularul
•  Oferă oportunități pentru discuții și explicații
•  Dezvoltă conexiuni cognitive (foarte importante pentru că numărul de neuroni este limitat însă numărul de conexiuni care se pot face între ei este imens. Capacitățile cognitive (inteligență, memorie, creativitate, etc.) nu constau în numărul de neuroni care este aprox. la fel pentru toți oamenii, ci în numărul de conexiuni între acești neuroni.)
•  Dezvoltă imaginația
•  Dezvoltă creativitatea (copilul este obligat să găsească noi sensuri pentru cuvinte, noi asociații, vezi trecerea de la bețe de tobă la bețele de mâncat). Exact tipul ăsta de operație mentală este căutat în noua societate informațională.
•  Antrenează memoria (de fapt face mult mai mult decât antrenament, dezvoltă strategii de memorare, adicâ învață copilul cum să abordeze memorarea unor concepte abstracte prin legarea creativă de concepte deja știute. Doar pe acest subiect s-au scris zeci de cărți, o să revin într-un articol viitor.)
• Nu în ultimul rând este distractiv, plăcut de jucat și potrivit pentru 5 ani, poate chiar mai devreme.
• Este scalabil  (adică se poate juca la nivelul intelectual la care se dorește și cu câte persoane se dorește)

  Nu știu dacă mai există acest joc prin urmare nici nu știu dacă are deja un nume. Teodor a vrut ca numele jocului să fie "Cuvintele prietene". 

#CuvintelePrietene

Vă doresc distracție plăcută!

Tu ce șir de cuvinte ai găsit? Te rog comentează!
Acest blog este susținut de platforma de învățare a matematicii mquest.ro

Învață copilul preșcolar conceptul de "drept" și "curb"

Învață copilul preșcolar conceptul de "drept" și "curb" 

Forme geometrice pentru copii preșcolari

 Formele geometrice se pot arăta copilului la orice vârstă, chiar și dacă este bebeluș. A-i arăta formele în sine nu implică nici o posibilă problemă. Nu-i face rău că le privește, nu-i face rău dacă se joacă cu ele, preferabil în diferite culori. Știu părinți care nu le arată copiilor formele geometrice pe motiv că ele se învață de-abia la gradiniță/școală. Este greșit! Formele geometrice nu sunt incantații sacre pe care ai voie să le cunoști numai după inițiere! Copii pot fi expuși acestor forme chiar înainte de a vorbi. Problema ar putea apărea dacă ai, de la copil, așteptări mai mari decât poate el. De exemplu să-i spui denumirile și apoi să pretinzi să le recunoască.

  Eu am expus băiatul meu, de când era foarte mic, la forme geometrice de tot felul și de toate culorile. Dacă vedeam că ia una în mână și o privește mai atent îi spuneam: "pătratul roșu!", "cercul albastru!", și tot așa. Chiar daca el încă nu vorbea bine. Nu i-am pretins să le memoreze însă am observat că tot jucându-se cu ele a învățat singur, ușor, ușor. Acum le știe pe toate, inclusiv pentagon, haxagon, paralelogram, trapez etc.

  Cel mai simplu mod de a avea aceste "jucării" este să le decupezi din hârtie. Deschide programul de desenare "Paint" aflat pe orice PC cu Windows. Desenează figurile respective din prefabricate, doar le iei și alegi culoarea și mărimea atunci când le pui pe ecran. Listează-le la imprimantă, decupează și apoi dă-le copilului. Pentru că sunt de hârtie, nu are cum să fie periculoase. Copilul va fi încântat de atâtea forme colorate și se va juca o vreme cu ele. (mai mult decât orice jucărie scumpă de la magazin)

  Înainte de a-l învăța denumirile figurilor, sunt lucruri mai de bază și mai simple ce pot fi învățate. De exemplu care au linii drepte și care au linii curbe. Această lecție pe care i-o dai micuțului vine automat la pachet cu alte două, la fel de importante: gruparea și generalizarea conceptelor. Sunt două operații ale minții pe care mulți adulți presupun că există deja la copil. Dacă micuțul tău nu face aceste operații în mod curent și comod, el nu poate înțelege lecțiile de la grădi și o să capete o frustrare legate de aceste lecții. Acestea sunt două operații sunt esențiale pentru înțelegerea noțiunilor matematice de mai târziu.

  Învățarea liniei curbe și liniei drepte se face arătând copilului, cu degetul linia curbă și în același timp rostind: linie curbă. Apoi la fel cu linia dreaptă. Cum aceste forme le găsim des în natură, de câte ori ieși cu copilul la plimbare și vezi aceste forme, arată-i. Uite, vezi bordura de pe lângă stradă? Este o linie dreaptă! Vezi balta din stradă? Este o linie curbă! Conturul mâinii tale este tot o linie curbă! Poți să te joci cu o ață neagră pe o hârtie. Copilul va fi încântat pentru că este un obiect nou. Ața poate lua formă curbă sau formă dreaptă.

  Fiecare copil este unic, nu există o vârsă optimă de la care poți învăța copilul aceste noțiuni. Experiența mea îmi spune că după ce copilul vorbește, aceste noțiuni pot fi transmise însă fără pretenția să fie și învățate. Joactă-te cu copilul și transmite aceste noțiuni în timpul jocului. Vei fi surprins(ă) cât de repede vor fi învățate și apoi folosite de copil în limbajul lui zilnic.

  Lecțiile de la grădiniță și apoi de la școală vor fi mai ușoare, mai plăcute și, cel mai important, copilul va învăța alte aspecte din acele lecții, va pune alte întrebări față de colegii lui care iau contact prima dată cu aceste noțiuni. Acești copii sunt numiți "isteți" chiar dacă, probabil, nu există diferență de inteligență între ei și colegii lor. Acești copii au mai multe unelte mentale pentru a-și exprima ideile, au mai multe întrebări de pus și învață mai repede. Și, cel mai probabil, în viitorul apropiat, vor deveni mai inteligenți.

Acest blog este susținut de platforma de învățare a matematicii mquest.ro

Stimularea bebelușului

Stimularea bebelușului

Mai crede cineva mitul care zice ca bebelușii au nevoie doar de mâncare și iubire?

 Nu îți propun să-ți înveți copilul integrale. Acum vreau doar să-ți spun ce am făcut eu când Teodor era mic, mic de tot. Cred că asta l-a pregătit pentru noțiunile mai complexe care-l așteaptă de-acum.

   Bebelușul alocă o parte însemnată din creier doar pentru procesarea fețelor de oameni. O stimulare pe partea aceasta îi va încuraja rețelele neuronale să evolueze exact în fereastra de oportunitate. Din psihologia evoluționistă aflăm că este important ca bebelușul să învețe rapid să recunoască persoanele din jurul lui pentru ca asta este o strategie de supraviețuire. Este printre primele strategii de supraviețuire ale omului. Odată învățată bine această lecție, copilul trece la observații mai fine. De exemplu, observarea emoțiilor de pe fețe și acordarea comportamentului la situația curentă. Este începutul inteligenței emoționale, atât de valorizată în zilele noastre.

  

  În concluzie, bebelușul are nevoie să vadă fețe umane, multe fețe și mult timp.

    O mare parte din comunicare este non-verbală. Din toată comunicarea nonverbală, majoritatea semnalelor se transmit prin față. Dar cum putem expune bebelușul la fețe umane? Nu este practic să aducem în casă câte o persoană nouă pe zi ca să se joace cu bebelușul dar avem în schimb avantajul tehnologiei moderne.

  Soluția pe care am aplicat-o eu este să caut fețe de oameni care exprimă diferite emoții pe Internet. Am pus multe emoții pozitive însă nu m-am ferit nici de emoțiile negative "frica, supărarea, dezgustul etc.." Am tipărit aceste fețe color pe hârtie A4 și le-am lipit pe perete și pe tavan în zona pătuțului. Le schimbam la o săptămână. Am continuat atât timp cât Teodor a fost interesat de ele. Și a fost foarte interesat!

  Fixa câte o poză uitându-se la ea minute întregi. Jucăriile cu zornăituri erau pe locul 2. Îl captivau aceste fețe și evident fețele noastre. Într-adevăr, fotografiile nu erau vii dar erau totusi obiecte de interes și simțeam cum învață din ele. Îi vedeam bucuria/uimirea când scoteam foile și puneam unele noi.

  Când am observat că scade interesul, am înțeles că lecția s-a terminat și am început să diversific. Am schimbat fețele cu flori, cu diferite forme, cu diferite culori, cu mașini, cu copii jucându-se, etc.

  Nimic nu este mai valoros pentru bebeluș decât interacțiunea cu părinții lui. Ne-am gândit ce activități să inventăm pentru a veni în întâmpinarea bebelușului și a ne potrivi cu cerințele de dezvoltare din acel moment. A fost un proces de încercare și eroare. Câteva jocuri au "prins" mai mult decât altele și le-am folosit mai mult.

  De exemplu, eu lucram adesea la laptop și Teodor era adesea în apropiere. L-am vâzut curios, ce puteam să-i arăt? Am citit despre un studiu făcut pe bebeluși unde au expus copiii la filme care promiteau că măresc inteligența. Experimentul s-a realizat în felul următor:

• Un grup de bebeluși a fost monitorizat dar nu a avut indicații speciale (grupul de control).
• Un grup de bebeluși, îl vom numi grupul 1 a fost expus la filme care au pretenția că măresc inteligența.
• Un alt grup de bebeluși (grupul 2) a avut în program activități (jocuri) cu părinții în timpul cât cei de la grupul 1 se uitau la filme.

Concluziile au fost surprinzătoare:

• Inteligența copiilor de la grupul 1, cei care au fost expuși la filme, a scăzut. Copii au rămas în urmă din punct de vedere cognitiv față de grupul de control. (Mai târziu au fost observate și probleme la achiziția limbajului pentru acest grup.)

• Bebelușii expuși regulat la activități cu părinții (expunere socială) (grupul 2) au înregistrat progrese în dezvoltare mai mari decât grupul de control.

(sunt mai multe astfel de studii, uite aici și aici.)

   Dar să revin la problema pe care o aveam. Copilul era curios să vadă ceva pe ecran și m-am gândit ce puteam să-i arăt. Iată ce am făcut: Am folosit calculatorul ca pe o jucărie cu care ne jucam amândoi. Am deschis "Paint", programul de desenare care există în orice PC (dacă nu e Windows se numește altfel, dar el este prezent) și, folosind unealta de colorare ("fill" sau "bucket") coloram ecranul în diferite culori și le numeam. Roșu! Albastru! Galben! Alb! Negru! etc. Apoi l-am învățat pe el să apese pe un buton ca să schimbe culorile. A fost cea mai mare descoperire! Nu exista o jucărie mai interesantă. Se vedea clar pe fața lui încântarea și râdeam amândoi. Apoi am depărtat laptop-ul de el și l-am încurajat să se târască ca să ajungă. A fost prima dată când Teodor, care avea doar câteva luni, a reușit să se târască toată diagonala patului mare. Și asta doar ca să ajungă la un buton pentru a schimba culoarea ecranului, din roșu în albastru!

  La ce i-a folosit? Nu cred că se poate determina exact unde l-am ajutat. Ce pot spune este că recunoștea culorile de bază cu mult înainte de 2 ani iar acum (la 5 ani) cunoaște cel puțin câteva nuanțe de culori în plus față de ce știu eu. 

  Iată cum crește un copil mare! Știu că nu sunt singurul care face așa, poate sunt doar singurul care scrie despre asta. Nu mai e suficient "cel mai bun lapte". Ești părinte? Gândește-te că bebelușul tău, când va fi mare va intra în competiție (la școală și pe piața muncii) cu copiii care au fost stimulați de când aveau câteva luni. Școala începe cu mult înainte de clasa pregătitoare!

Pentru mai multe articole interesante care vin în ajutorul părinților verificați pagina http://vorbestecorect.ro 

Acest blog este susținut de psihoevaluare.ro

Cum vorbesc cu copilul astfel încât să-i pregătesc gândirea pentru noțiunile matematice

Cum vorbesc cu copilul astfel încât să-i pregătesc gândirea pentru noțiunile matematice?

Jocul cu diferențe și asemănări

 Cu toții cunoaștem jocurile de asemănări și deosebiri. Le vedem peste tot în cărțile de copii dar nu le acordăm foarte mare importanță. De fapt, studiile arată că acest joc este foarte valoros pentru dezvoltarea capacităților cognitive la copii. Și, da, inclusiv coeficientul de inteligență. Jocul este cu atât mai valoros pentru că este foarte simplu și se poate aplica de la o vârstă fragedă.

Cum acționează asupra creierului?

   Pentru a găsi diferențele copilul trebuie în primul rând să recunoască părțile componente ale imaginii (fie că o vede pe hârtie sau afară, în natură, fie că o imaginează). Pentru asta își folosește lobul occipital. 

  Apoi copilul trebuie să analizeze relația dintre părți și poziția lor relativă. Asta implică procesări in lobul parietal și comunicarea dintre cele două.

  Urmează apoi memoria de scurtă durată: copilul trebuie să țină minte cum arăta obiectul din stânga pentru a-l compara cu cel din dreapta.
  În final la descoperirea diferențelor este activat lobul frontal și comunicarea cu celelalte părti ale creierului. Acest exercițiu încurajeaza creierul să își dezvolte căile de comunicație între module, exact partea care este deficitară la copii.

E bun și pentru adulți ?

  Excelent pentru adulți! Este un exercițiu foarte util și pentru adulți doar că puțin modificat. L-am întâlnit la cursuri de dezvoltare personală și la cursuri de management/leadership. Se iau două lucruri/concepte la întâmplare, preferabil din domenii diferite. De exemplu: care este asemanarea dintre un calculator și un delfin? Care este asemănarea dintre un măr și un tren? Atunci când stai la coadă sau aștepti să intri la dentist, răspunde la câteva întrebări de genul ăsta. Creierul se va reconfigura astfel încât să poată vedea și dincolo de activitățile obișnuite. Se va obișnui să facă legături între lucruri care aparent nu sunt legate. Vor crește "la modul cel mai real" noi căi de comunicație dintre diferite zone ale creierului. Se va mări eficiența și viteza cu care ideile circulă dintr-o zonă în alta. Mintea se va obișnui să găsească soluții creative acolo unde alții se blochează.

  Diverse studii psihologice arată că oamenii percep diferit asemănările și diferențele dintre lucruri/fenomene/concepte. Pentru aceleași obiecte, unii oameni le percep ca fiind mai degrabă asemănătoare iar alții mai degrabă diferite. Din acest motiv apar numeroase conflicte între soț/soție, angajat/angajator etc. Unul vede diferențe de care ar fi trebuit ținut cont, altul spune că este același lucru. Acest exercițiu te ajută să înțelegi de ce persoana cu care ai un conflict vede lucrurile altfel.

Cum îl aplic la copilul meu ?

  Varianta clasică are aplicabilitate limitată. E greu și plictisitor să pui un copil de 4-5 ani să se concentreze la o carte și să găsească diferențe. O soluție mult mai bună este să inserezi aceste întrebări în conversație. Mergi cu copilul pe strada și tu te gândești la problemele de la servici? Pierdere de vreme, oricum nu le vei rezolva așa. Mult mai eficient valorifici timpul vorbind cu copilul:

• Care e diferența dintre vrăbii și porumbei? Dar asemănarea? Uite o broască? Îl intreb care este diferența dintre o broască și șarpe? Dar asemănările?
• Mergem cu mașina? Îl întreb care e diferențele dintre mașină și bicicletă?
• Mâncăm înghețată? Îl întreb care este diferența dintre înghețată și ciocolată. Dar asemănarea ?
• La muzeu am văzut un rechin. Pe drum spre casă îl întreb care sunt diferențele dintre rechin și delfin? Dar asemănările (n-am scris întâmplător această întrebare, răspunsul este interesant și copilul învață mult aflând răspunsul corect doar la această întrebare)
• Copilul este vesel și râde pentru că a găsit ceva amuzant? După ce se liniștește întreabă-l care e diferența dintre atunci când e vesel și atunci când e trist? Această întrebare îi va mări conștiența față de emoțiile sale. Va învăța cum să-și aducă în conștient aceste emoții, le va recunoaște mai ușor. Pe scurt? O întrebare excelentă pentru a-i dezvolta inteligența emoțională.

Spune și tu ce l-ai întrebat azi pe copilul tău ?

Pentru mai multe articole interesante care vin în ajutorul părinților verificați pagina http://vorbestecorect.ro
Acest blog este susținut de platforma de învățare a matematicii mquest.ro

Întrebări care încurajează copilul să judece

Întrebări care încurajează copilul să judece

 

 Desigur matematica nu începe cu număratul. N-are cum să-l intereseze pe copil număratul. Mii de ani oamenii nu au știut să numere (dar știau totuși calculul elementar, mai multe despre asta într-o poveste ulterioară pentru copii ceva mai mari). Matematica începe cu încurajarea copilului să-și folosească propria minte. Dacă se obișnuiește să facă asta în mod natural și spontan atunci matematica (cea abstractă, cu calcule, proporții, trigonometrie și integrale) îi va plăcea în mod natural. Așa cum unui bebeluș îi place laptele. 

   

 Din păcate acest lucru nu e chiar așa de simplu de făcut. Dar, din fericire există multe unelte în tolba părintelui cu care poate face marea lucrare în copilul său.

    Încep acum cu seria întrebărilor de tipul "Ce e mâine pentru azi ?"

    Sunt excelente pentru scopul propus și foarte distractive! Singura condiție este ca fiul/fiica ta să le înțeleagă. Dacă nu le înțelege, nu insista, încercă peste 3 luni.

    Iată cum am descoperit aceste întrebări:

    Sunt cu Teodor în parcul Herastrău. Ne plimbăm cu bicicletele. Mă întreabă ceva despre mâine și nu înțeleg. Apoi îmi dau seama că nu știe foarte bine noțiunile de "alaltăieri, ieri, azi, mâine, poimâine". I le explic și după ce-mi dau seama că le-a înțeles inventez un joc pentru el. Iată dialogul:

 - Ce e azi pentru mâine?

 - Ce ????? 

 - Fii atent la întrebare: Ce e azi pentru mâine? Imaginează-ți că e mâine. Cum vom povesti despre ziua de azi? Cum îi vom spune mamei despre ce am făcut azi în parc? Îi vom spune că ieri am fost în parc. Prin urmare azi pentru mâine este ieri.

I-am arătat apoi pe cele 5 degete de la mâna stângă. Cel mic este alaltăieri, inelarul - ieri, mijlociul - azi, arătătorul mâine iar degetul mare este poimâine.

alaltăieri | ieri | azi | mâine | poimâine

 - Da (a răspuns Teodor, semn că a înțeles jocul), azi pentru maine este ieri. (Ținea strâns degetul mijlociu cu degetele de la mâna dreaptă)

 - Ce e mâine pentru azi ?

 - Mâine

 - Corect!

 - Dar ce e azi pentru ieri ?

 - Tot mâine!

 - Corect! Bravo!

 - Ce e maine pentru ieri ?

 - Poimâine!

 - Ce e azi pentru alaltăieri?

 - Tot poimâine!

 - Ce e ieri pentru mâine?

 - Alaltăieri!

 - Ce e azi pentru poimâine?

 - Tot alaltăieri!

   Am ținut-o așa tot drumul. Când am ajuns acasă continuam și mama credea inițial că vorbim păsărește! Apoi i-am spus și ei jocul și ne-am distrat impreună.

  

   Operațiunea pe care o face mintea pentru a rezolva genul ăsta de probleme este întâlnită foarte des în matematică. De la cea mai simplă probă a adunării, la problemele care se rezolvă prin metoda mersului invers până la calcule complexe de analiză matematică.

    Iată cum o banală plimbare s-a transformat într-o lecție prețioasă pe care cred, orice gădiniță ar putea s-o pună într-una din activitățile de la grupa mare.

    Da, matematica e grea atunci când ți se prezintă această problemă împreună cu multe altele (operația de adunare, scădere și proba adunării de exemplu). Copilul de-abia poate asimila noțiunile noi de matematică. Normal că-i vine greu să asimileze atâtea noutăți într-un timp scurt. Dacă nu este obișnuit de la gădiniță cu astfel de operații de calcul relativ, efortul lui va fi și mai mare și, ce e mai important, adesea experiența va fi neplăcută și chinuitoare.

   Dar dacă un copil execută cu ușurință și cu plăcere (aducându-și aminte de plimbarea în parc) acest fel de operațiuni relative. Atunci, proba adunării i se va părea extrem de ușoară și pe alocuri distractivă chiar! Va spune că matematica e într-adevăr ușoară și că-i place.

  Am încercat să explic, e doar începutul, cum matematica poate fi văzută de copil ca un joc sau ca o continuare a unui joc pe care l-a mai făcut. De fapt, mulți dintre matematicieni (de exemplu Gauss) au început matematica din joacă apoi toată viața au continuat să se joace, jocuri din ce în ce mai complexe. Sunt elevi care privesc rezolvatul de probleme dificile ca o joacă, așa cum alții completează integrame sau se joacă pe calculator.

  Ai și tu un exemplu de joc care activează mintea copilului? Te rog adaugă la comentarii!

Pentru mai multe articole interesante care vin în ajutorul părinților verificați pagina http://vorbestecorect.ro 

Acest blog este susținut de platforma de învățare a matematicii mquest.ro

Perspective noi pentru mintea unui copil

   Ce ajută dezvoltarea abilităților cognitive la copii și la adulți?

   Răspunsul simplu: "multe" iar de încurcat e una foarte importantă: "frica". O să vorbesc mai pe larg despre frică și cum împiedică ea dezvoltarea creierului într-un articol viitor.

   Din astea "multe" vreau să accentuez acum un factor care nu este așa de evident dar este totuși foarte important. Un factor care poate face diferența dintre un copil normal și un copil care iese în evidență.

    Este vorba despre oferirea copilului perspective diferite asupra lumii. Adultul știe intuitiv că are nevoie de perspective multiple și de cele mai multe ori le caută singur. Vezi o construcție interesantă și după ce te saturi de privit te întrebi:  Oare ce e dincolo?  La plimbare în parc ai chef să mergi pe o cârare pe care n-ai mai fost. etc.

   Copilul știe și el că are nevoie de perspective diferite dar nu le poate căuta pentru că este dependent de părinte.

• De câte ori te-a tras copilul de mână aiurea și i-ați spus mai blând sau mai puțin blând: "Fii cumine! Mergi frumos! Nu mă mai trage de mână!" Poate vroia să observe ceva, o buburuză, o piatră mai ciudată. Poate dorea să vadă ce este dincolo de acel pom, acea mașină etc...
• A intrat copilul intenționat într-o baltă. L-ai lăsat? Gândește-te că face lucrul ăsta pentru prima dată, sau a doua, sau a treia, oricum creierul lui încă învață din asta. Copilul vrea să experimenteze cum este să te uzi pe ghete. Are nevoie de această experiență simplă ca mai târziu să treacă la experiențe mai elevate. Dăruiți-i aceasă experiență cu explicația că nu este chiar cel mai bun lucru pe care poate să-l facă.
• Am văzut prea mulți copii foarte mici (< 2ani) în parc plângând pentru că nu sunt lăsați să se urce în aparatele de joacă dedicate copiilor mai mari. Părinții nu-i lasă pe bună dreptate: se pot lovi. Copii plâng și ei tot pe bună dreptate, au nevoie de experiența asta. De exemplu, știu un caz în care o fetiță plângea de mi s-a făcut mie milă. Vroia să se urce pe un tobogan mai mare decât era potrivit pentru vârsta ei. Mă gândeam că s-ar putea face totuși un compromis. Scara toboganului era suficient de solidă astfel încât se putea urca și părintele cu ea. Nu era necesar să alunece pe tobogan, ar fi fost suficient să se urce acolo și apoi să coboare. Fetița iși dorea foarte mult să vadă lumea de sus și arăta cu degetul disperată în sus.

• Îmi aduc aminte de Teodor când era mai mic și mergeam cu el într-un supermarket de bricolaj. Se uita la fiecare șurub, la fiecare piuliță. Era pur și simplu fascinat de piesele expuse pentru ca nu mai văzuse așa ceva. Foamea ne scotea din magazin! Acum (la 5 ani) cunoaște toate uneltele de mână inclusiv cele mai putin cunoscute (preduceaua, capsatorul de mână etc.) dar nu asta este cel mai important. Este important că i-am hrănit curiozitatea de bază iar acum când mergem într-un magazin de bricolaj nu mai numără șuruburile ci mă întreabă: "Tati, cum sudează un aparat de sudură ?", "Tati, da' cum a intrat burghiul ăsta în ditamai pietroiul ?" "Da' oțelul e mai tare decât piatra ?"

   Ar fi multe exemple, ideea este că atunci când copilul face ceva ce crezi că n-ar trebui gândește-te dacă nu cumva este un caz în care el dorește să-și satisfacă o curiozitate. Dacă este așa, iți recomand să îl ajuți chiar dacă asta va necesita un spalat pe mâini cât mai rapid! :)

   Din păcate copilul nu știe să verbalizeze: "Mami (tati) vreau să văd ce este acolo, sunt tare curios!". El nu renunță ușor, o să mai facă asta și data viitoare dar dacă este respins mereu, în cele din urmă va renunța. Și asta e tragic. Pentru că va renunța să fie curios. Și va renunța să caute dincolo de ceea ce vede în mod normal.

   Mai vreau să povestesc un simplu exercițiu care nu m-am gândit că o să aibe așa un mare interes. Într-o seara l-am luat pe Teodor în cârcă și după câteva secunde am vrut să-l pun jos, (este deja destul de greu). El a ripostat mai mult decât de obicei și l-am mai lăsat puțin acolo plimbându-mă prin casă cu el așa. Am observat că se distra de minune când se uita la diferitele obiecte din casă și le vedea din perspectiva adultului. Biblioteca, rafturile, patul din camera lui, desenele de pe pereții din camera lui, lucrurile de pe masă, totul i se părea nou și foarte interesant! Le privea cu lăcomie și-mi spunea: hai acolo! Hai dincolo! Hai și în baie! Acum hai în bucătărie!

  Vă întrebați ce legătură are asta cu matematica? Are.
   Primele lecții de matematică nu sunt despre cifre, adunare și scădere. Primul pas în matematică este să ajuți copilul să judece cu mintea lui, să facă asta natural, să pună întrebări, să digere răspunsul și să -l integreze în judecata lui.

Să judeci cu propria minte nu-i lucru ușor.

Cel mai ușor e să judeci cu mintea mamei, a tatălui, a educatoarei, a profesorului, apoi a șefului, a prezentatorului TV și în final a omului politic.

 De-asta e grea matematica. Pentru că te obligă să judeci cu propria-ți minte. Să faci un efort de înțelegere. Dacă nu ești obișnuit de mic, e greu să deprinzi asta mai târziu. În plus lucrurile noi, sunt greu de digerat dar dacă mintea copilului este obișnuită să primească lucruri noi și în general experiențele au fost plăcute, atunci, și noțiunile noi de matematică vor fi acceptate mai ușor.

Despre devoltarea creierului la copii găsiți multe lucruri interesante în următoare carte:

Brain rules for baby de John Medina - neurochirurg printre multe altele.

Aflăm de aici, într-un mod intuitiv cum se dezvolta creierul unui copil și ce putem face noi, părinții ca să ne asigurăm că viitorul adult își va putea manifesta întregul potențial genetic.

Pentru mai multe articole interesante care vin în ajutorul părinților verificați pagina http://vorbestecorect.ro
Acest blog este susținut de platforma de învățare a matematicii mquest.ro

Putem folosi youtube.com pentru a stimula un copil de 3 ani?

Putem folosi youtube.com pentru a stimula un copil de 3 ani?

Obiecte de interes pentru copii - le găsim foarte ușor pe youtube

Am văzut mulți părinți care încearcă să păstreze Internetul cât mai departe de copii lor. Într-adevar, sunt o grămadă de lucruri pe net care sunt nepotrivite pentru un copil. Eu văd însă Internetul ca o uriașă oportunitate pentru părinți. Este o unealtă care, ca orice unealtă, poate fi folosită bine sau nu. Atunci când o folosim incorect ne face rău dar atunci când o folosim corect ne ajută.

   Copii sunt curioși în mod nativ, stă în natura umană. Întrebarea "Cum stimulez curiozitatea la copii?" nu e chiar cea mai fericită. Eu aș zice mai corect "Cum să fac asfel încât să păstrez copilului vie curiozitatea și interesul." Am văzut mulți copii care nu mai sunt curioși, întreabă foarte rar "De ce?" și evident mi-am pus și eu întrebarea "De ce ? ". 

   Apoi am observat interacțiunea cu părinții și am descoperit că întrebările copiilor rămân în general fără răspuns sau cu un răspuns nesatisfăcător. Și asta în cel mai bun caz! Se întâmplă și cazuri de violență verbală din partea părinților atunci când copilul nu mai încetează cu "de ce? de ce? dar de ce?". În felul ăsta copilul învață că nu e chiar cel mai bun lucru să pun astfel de întrebări. Nu e bine să fiu curios. Apoi părinții se întreabă de ce nu-i place la școală? De ce nu-i place să învețe lucruri noi? Apoi guvernul cheltuie milioane de euro pe programe de stimulare a curiozității și creativității la copii iar eficiența lor este nesatisfăcătoare.

  Iată care sunt principiile pe care le-am avut eu încă de când băiatul meu a învățat să vorbească:

• Nici o întrebare nu rămâne fără răspuns.
• Cel mai bun moment în care pot să-i explic copilului ceva este atunci când el întreabă. Sunt pe drum și mă grăbesc? Ne oprim și-i explic. Sunt la cumpărături iar copilul s-a oprit la un raion să ma întrebe "Ce e asta ?" Mă opresc 5 minute și îi explic chiar dacă o să-mi lungesc puțin perioada de cumpărături.
• Orice poate fi o jucărie. Copilul adună ghinde de pe jos? Nu ratez ocazia să le numărăm și să le comparăm. Care-i mai mare? Care-i mai mică? Câte sunt mari? Câte sunt mici? A găsit pe jos o pietricică strălucitoare? Îl las să o ia. Îi spun despre acea pietricică tot ce știu: este un cristal și se numeste quarț. Vrei să-ți arăt cristale de quarț pe Internet când ajungem acasă?
• Copilul îmi spune ce lecție urmează. Suntem pe drum și am văzut un excavator lucrând. Este un spectacol gratis de 20 de minute! S-a întâmplat să nu mai ajungem la destinația propusă sau să întârziem grav pentru că ne-am oprit pe drum la un excavator! Am stat cât a vrut el, i-am răspuns la toate întrebările și apoi l-am întrebat eu: Ce ți-a plăcut mai mult? Teatrul de păpuși de ieri sau excavatorul de azi? Răspunsul a fost"Excavatorul! Mă duci în locul acela unde sunt excavatoare mai mari ?"  Da, și o să-ti arăt pe youtube excavatoare uriașe.

    Ajungem acasă după o ieșire în parc. I-a plăcut cristalul de quarț? Caut pe youtube filme despre cristale. I-a plăcut excavatorul? Caut pe youtube filme cu excavatoare, mici, mari, ciudate, de jucărie sau care lucrează în mină. Apoi întrebările vin lanț. Ce face aici? Ce-i aia o mina? Dar de ce are cupa așa? Care-i diferența dintre excavator și buldozer? Subiectul ăsta cu excavatorul ne-a ținut vreo două săptămâni! Cu puțin timp înainte am vrut (la inițiativa mea) să-i citesc povești. Nu-i plăcea, nu era atent, nu reușeam să-i citesc nici cele mai simple povești și nu-mi puteam explica de ce. 

   

   După episodul cu excavatorul pe youtube și cu alte multe lucruri pe care i le-am arătat, mi-am dat seama: Creierul lui era la faza la care avea nevoie de imagini. Copilul nu putea să "vadă" povestea pe care eu i-o citeam și prin urmare nu era interesantă. Creierul lui nu avea suficiente imagini cu care să opereze. Avea nevoie să vadă cât mai multe și la asta youtube a fost o unealtă de neprețuit. Copilul e ca un aspirator de imagini, e o mașinărie care asociază imagini cu cuvinte ca mai târziu să poată opera cu acele cuvinte și cu imaginile corespunzătoare.

  Îndemnul meu este să folosiți cu încredere youtube pentru a-i arăta copilului lucruri pe care are puține șanse să le vadă în drumurile lui.

Voi cum folosiți Internetul pentru a dezvolta copilul ?

Pentru mai multe articole interesante care vin în ajutorul părinților verificați pagina http://vorbestecorect.ro 
Acest blog este susținut de psihoevaluare.ro

Cum aprinzi la copil interesul pentru matematică?

Matematica la preșcolari

Cum îmi pregătesc copilul de 5 ani pentru școală.

    Sunt multe păreri despre cum și dacă ne pregătim pentru școală de la o vârstă așa de fragedă. Unii spun să nu chinuim copilul cu noțiuni pe care el nu le poate încă înțelege și să-i mai prelungim putin copilăria. Eu sunt de părere că rolul părintelui nu este nepărat să-și facă odrasla fericită deși este și acesta un rezultat la procesului. Principalul scop este să-l pregătească pentru viață. În această lumină, o zi în care copilul nu a învățat ceva este o zi pierdută. Evident toate activitățile trebuie să fie plăcute iar copilul să vrea.
   Dintr-o dată avem două probleme în loc de una. Prima este clară: cum îl învăț pe copil noțiuni de matematică la această vârstă? A doua problemă nu este atât de evidentă dar totuși foarte importantă: Cum fac astfel încât acest proces de învățare să fie plăcut și distractiv? Cum fac astfel încât copilul să mă întrebe și mai multe, să fie curios, să mă tragă el mai departe? 
   De fapt, ideal este să pornesc în el motorul curiozității iar lecțiile să înceapă nu pentru că așa am eu în agendă ci atunci când copilul pune o întrebare. Întrebarea pusă de un copil este de fapt ca o poartă, ca o gaură de iepure prin care intri fără să fii sigur ce este în partea cealaltă și până unde poți să mergi cu el.
  Atunci când Teodor mă întreabă ceva legat de știință, de univers sau de numere știu că este pregătit pentru o nouă lecție și mi-o cere. Asta este momentul potrivit să începem o nouă aventură!
  Dacă trece mai mult timp și nu primesc nici o întrebare (lucru care se întâmplă de-acum din ce în ce mai rar) îi pun eu o întrebare interesantă. Se întâmplă să fim în parc sau acasă, să fim la magazin sau în drum spre grădiniță. S-a întâmplat de câteva ori să întârziem, el la grădi iar eu la muncă pentru ca întrebarea s-a transformat într-o explicație lungă. A trebuit să ne oprim, să fac un desen în praful de pe drum și n-am renunțat până când nu am epuizat subiectul. 
   Vâd în jurul meu părinți care se grăbesc cu copii la gradi, la magazin, la școală uitând de fapt scopul principal. Dacă mergem spre grădiniță și în drum văd ceva din care aș putea face o lecție, mă opresc, oricât de grăbit aș fi, și ofer o explicație copilului curios. Până la urmă ce este mai important? Să ajung la grădiniță la timp sau să ofer copilului o lecție din care ar putea să învețe mai mult decât întreaga zi de la grădi?
  Prioritățile sunt foarte clare și copilul știe asta. El știe că dacă pune o întrebare interesantă va fi răsplătit cu un răspuns interesant și cu 15 minute de atenție exclusivă. Nu știu ce apreciază mai mult, sper că amândouă!
  Am găsit de curând un caiet de lucru cu figuri geometrice simple: patrat, dreptunghi, cerc, triunghi. Este ok însă puțin cam plictisitor după părerea mea. Teodor a fost încântat la început să rezolve diferitele jocuri din carte și eu l-am încurajat. Am observat că după 3-4 jocuri, care în general cer copilului să coloreze ceva, Teodor nu mai era atent, punea întrebări fără rost și se uita în altă parte. L-am întrebat dacă mai vrea să coloreze și mi-a răspuns afirmativ însă eu știam că atenția lui este epuizată și i-am propus o scurtă plimbare cu bicicleta. I-am văzut fața luminată de bucurie!
   Se întămplă însă și invers. După o lungă și obositoare plimbare cu bicicleta, înainte de a ajunge acasă îl întreb ce dorește să facă și câteodata îl directionez către acele jocuri. Îi văd aceeași bucurie pe față!
   Acum că motorul curiozității este pornit, munca mea pe partea asta nu mai este atât de dificilă. Partea mai grea este că nu mai pot face mare lucru din activitățile mele atunci când Teodor este în preajmă. Este curios, vine peste mine și mă întreabă tot felul de lucruri. Trebuie să mă opresc și să-i explic.
   În următoarele post-uri voi scrie exact ce întrebări îmi pune, cum îi stârnesc intenționat curiozitatea și cum îi răspund. O să descriu activități întregi pe care le facem împreună și experimente care durează zile întregi. O să arăt cum reușim să ne jucăm ore în șir cu o jucărie care costă 5 lei (nu este de fapt o jucărie) și cum, o mașină teleghidată zace uitată sub pat de luni de zile.
   Lumea spune că Teodor este un copil norocos că s-a născut într-o familie, cu un bunic profesor de matematică, tată inginer și mamă psihoterapeut cu o mare experiență la copii. Eu zic că oricine poate face ceea ce facem noi cu el, ăsta este și motivul pentru care am început acest blog.

Pentru mai multe articole interesante care vin în ajutorul părinților verificați pagina http://vorbestecorect.ro 
Acest blog este susținut de platforma de învățare a matematicii mquest.ro