Stimularea bebelușului
Mai crede cineva mitul care zice ca bebelușii au nevoie doar de mâncare și iubire?
Nu îți propun să-ți înveți copilul integrale. Acum vreau doar să-ți spun ce am făcut eu când Teodor era mic, mic de tot. Cred că asta l-a pregătit pentru noțiunile mai complexe care-l așteaptă de-acum.
Bebelușul alocă o parte însemnată din creier doar pentru procesarea fețelor de oameni. O stimulare pe partea aceasta îi va încuraja rețelele neuronale să evolueze exact în fereastra de oportunitate. Din psihologia evoluționistă aflăm că este important ca bebelușul să învețe rapid să recunoască persoanele din jurul lui pentru ca asta este o strategie de supraviețuire. Este printre primele strategii de supraviețuire ale omului. Odată învățată bine această lecție, copilul trece la observații mai fine. De exemplu, observarea emoțiilor de pe fețe și acordarea comportamentului la situația curentă. Este începutul inteligenței emoționale, atât de valorizată în zilele noastre.
În concluzie, bebelușul are nevoie să vadă fețe umane, multe fețe și mult timp.
O mare parte din comunicare este non-verbală. Din toată comunicarea nonverbală, majoritatea semnalelor se transmit prin față. Dar cum putem expune bebelușul la fețe umane? Nu este practic să aducem în casă câte o persoană nouă pe zi ca să se joace cu bebelușul dar avem în schimb avantajul tehnologiei moderne.
Soluția pe care am aplicat-o eu este să caut fețe de oameni care exprimă diferite emoții pe Internet. Am pus multe emoții pozitive însă nu m-am ferit nici de emoțiile negative "frica, supărarea, dezgustul etc.." Am tipărit aceste fețe color pe hârtie A4 și le-am lipit pe perete și pe tavan în zona pătuțului. Le schimbam la o săptămână. Am continuat atât timp cât Teodor a fost interesat de ele. Și a fost foarte interesat!
Fixa câte o poză uitându-se la ea minute întregi. Jucăriile cu zornăituri erau pe locul 2. Îl captivau aceste fețe și evident fețele noastre. Într-adevăr, fotografiile nu erau vii dar erau totusi obiecte de interes și simțeam cum învață din ele. Îi vedeam bucuria/uimirea când scoteam foile și puneam unele noi.
Când am observat că scade interesul, am înțeles că lecția s-a terminat și am început să diversific. Am schimbat fețele cu flori, cu diferite forme, cu diferite culori, cu mașini, cu copii jucându-se, etc.
Nimic nu este mai valoros pentru bebeluș decât interacțiunea cu părinții lui. Ne-am gândit ce activități să inventăm pentru a veni în întâmpinarea bebelușului și a ne potrivi cu cerințele de dezvoltare din acel moment. A fost un proces de încercare și eroare. Câteva jocuri au "prins" mai mult decât altele și le-am folosit mai mult.
De exemplu, eu lucram adesea la laptop și Teodor era adesea în apropiere. L-am vâzut curios, ce puteam să-i arăt? Am citit despre un studiu făcut pe bebeluși unde au expus copiii la filme care promiteau că măresc inteligența. Experimentul s-a realizat în felul următor:
- Un grup de bebeluși a fost monitorizat dar nu a avut indicații speciale (grupul de control).
- Un grup de bebeluși, îl vom numi grupul 1 a fost expus la filme care au pretenția că măresc inteligența.
- Un alt grup de bebeluși (grupul 2) a avut în program activități (jocuri) cu părinții în timpul cât cei de la grupul 1 se uitau la filme.
Concluziile au fost surprinzătoare:
- Inteligența copiilor de la grupul 1, cei care au fost expuși la filme, a scăzut. Copii au rămas în urmă din punct de vedere cognitiv față de grupul de control. (Mai târziu au fost observate și probleme la achiziția limbajului pentru acest grup.)
- Bebelușii expuși regulat la activități cu părinții (expunere socială) (grupul 2) au înregistrat progrese în dezvoltare mai mari decât grupul de control.
Dar să revin la problema pe care o aveam. Copilul era curios să vadă ceva pe ecran și m-am gândit ce puteam să-i arăt. Iată ce am făcut: Am folosit calculatorul ca pe o jucărie cu care ne jucam amândoi. Am deschis "Paint", programul de desenare care există în orice PC (dacă nu e Windows se numește altfel, dar el este prezent) și, folosind unealta de colorare ("fill" sau "bucket") coloram ecranul în diferite culori și le numeam. Roșu! Albastru! Galben! Alb! Negru! etc. Apoi l-am învățat pe el să apese pe un buton ca să schimbe culorile. A fost cea mai mare descoperire! Nu exista o jucărie mai interesantă. Se vedea clar pe fața lui încântarea și râdeam amândoi. Apoi am depărtat laptop-ul de el și l-am încurajat să se târască ca să ajungă. A fost prima dată când Teodor, care avea doar câteva luni, a reușit să se târască toată diagonala patului mare. Și asta doar ca să ajungă la un buton pentru a schimba culoarea ecranului, din roșu în albastru!
La ce i-a folosit? Nu cred că se poate determina exact unde l-am ajutat. Ce pot spune este că recunoștea culorile de bază cu mult înainte de 2 ani iar acum (la 5 ani) cunoaște cel puțin câteva nuanțe de culori în plus față de ce știu eu.
Iată cum crește un copil mare! Știu că nu sunt singurul care face așa, poate sunt doar singurul care scrie despre asta. Nu mai e suficient "cel mai bun lapte". Ești părinte? Gândește-te că bebelușul tău, când va fi mare va intra în competiție (la școală și pe piața muncii) cu copiii care au fost stimulați de când aveau câteva luni. Școala începe cu mult înainte de clasa pregătitoare!
Pentru mai multe articole interesante care vin în ajutorul părinților verificați pagina http://vorbestecorect.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu