Matematica la preșcolari
Cum îmi pregătesc copilul de 5 ani pentru școală.
Sunt multe păreri despre cum și dacă ne pregătim pentru școală de la o vârstă așa de fragedă. Unii spun să nu chinuim copilul cu noțiuni pe care el nu le poate încă înțelege și să-i mai prelungim putin copilăria. Eu sunt de părere că rolul părintelui nu este nepărat să-și facă odrasla fericită deși este și acesta un rezultat la procesului. Principalul scop este să-l pregătească pentru viață. În această lumină, o zi în care copilul nu a învățat ceva este o zi pierdută. Evident toate activitățile trebuie să fie plăcute iar copilul să vrea.
Dintr-o dată avem două probleme în loc de una. Prima este clară: cum îl învăț pe copil noțiuni de matematică la această vârstă? A doua problemă nu este atât de evidentă dar totuși foarte importantă: Cum fac astfel încât acest proces de învățare să fie plăcut și distractiv? Cum fac astfel încât copilul să mă întrebe și mai multe, să fie curios, să mă tragă el mai departe?
De fapt, ideal este să pornesc în el motorul curiozității iar lecțiile să înceapă nu pentru că așa am eu în agendă ci atunci când copilul pune o întrebare. Întrebarea pusă de un copil este de fapt ca o poartă, ca o gaură de iepure prin care intri fără să fii sigur ce este în partea cealaltă și până unde poți să mergi cu el.
Atunci când Teodor mă întreabă ceva legat de știință, de univers sau de numere știu că este pregătit pentru o nouă lecție și mi-o cere. Asta este momentul potrivit să începem o nouă aventură!
Dacă trece mai mult timp și nu primesc nici o întrebare (lucru care se întâmplă de-acum din ce în ce mai rar) îi pun eu o întrebare interesantă. Se întâmplă să fim în parc sau acasă, să fim la magazin sau în drum spre grădiniță. S-a întâmplat de câteva ori să întârziem, el la grădi iar eu la muncă pentru ca întrebarea s-a transformat într-o explicație lungă. A trebuit să ne oprim, să fac un desen în praful de pe drum și n-am renunțat până când nu am epuizat subiectul.
Vâd în jurul meu părinți care se grăbesc cu copii la gradi, la magazin, la școală uitând de fapt scopul principal. Dacă mergem spre grădiniță și în drum văd ceva din care aș putea face o lecție, mă opresc, oricât de grăbit aș fi, și ofer o explicație copilului curios. Până la urmă ce este mai important? Să ajung la grădiniță la timp sau să ofer copilului o lecție din care ar putea să învețe mai mult decât întreaga zi de la grădi?
Prioritățile sunt foarte clare și copilul știe asta. El știe că dacă pune o întrebare interesantă va fi răsplătit cu un răspuns interesant și cu 15 minute de atenție exclusivă. Nu știu ce apreciază mai mult, sper că amândouă!
Am găsit de curând un caiet de lucru cu figuri geometrice simple: patrat, dreptunghi, cerc, triunghi. Este ok însă puțin cam plictisitor după părerea mea. Teodor a fost încântat la început să rezolve diferitele jocuri din carte și eu l-am încurajat. Am observat că după 3-4 jocuri, care în general cer copilului să coloreze ceva, Teodor nu mai era atent, punea întrebări fără rost și se uita în altă parte. L-am întrebat dacă mai vrea să coloreze și mi-a răspuns afirmativ însă eu știam că atenția lui este epuizată și i-am propus o scurtă plimbare cu bicicleta. I-am văzut fața luminată de bucurie!
Se întămplă însă și invers. După o lungă și obositoare plimbare cu bicicleta, înainte de a ajunge acasă îl întreb ce dorește să facă și câteodata îl directionez către acele jocuri. Îi văd aceeași bucurie pe față!
Acum că motorul curiozității este pornit, munca mea pe partea asta nu mai este atât de dificilă. Partea mai grea este că nu mai pot face mare lucru din activitățile mele atunci când Teodor este în preajmă. Este curios, vine peste mine și mă întreabă tot felul de lucruri. Trebuie să mă opresc și să-i explic.
În următoarele post-uri voi scrie exact ce întrebări îmi pune, cum îi stârnesc intenționat curiozitatea și cum îi răspund. O să descriu activități întregi pe care le facem împreună și experimente care durează zile întregi. O să arăt cum reușim să ne jucăm ore în șir cu o jucărie care costă 5 lei (nu este de fapt o jucărie) și cum, o mașină teleghidată zace uitată sub pat de luni de zile.
Lumea spune că Teodor este un copil norocos că s-a născut într-o familie, cu un bunic profesor de matematică, tată inginer și mamă psihoterapeut cu o mare experiență la copii. Eu zic că oricine poate face ceea ce facem noi cu el, ăsta este și motivul pentru care am început acest blog.
Dintr-o dată avem două probleme în loc de una. Prima este clară: cum îl învăț pe copil noțiuni de matematică la această vârstă? A doua problemă nu este atât de evidentă dar totuși foarte importantă: Cum fac astfel încât acest proces de învățare să fie plăcut și distractiv? Cum fac astfel încât copilul să mă întrebe și mai multe, să fie curios, să mă tragă el mai departe?
De fapt, ideal este să pornesc în el motorul curiozității iar lecțiile să înceapă nu pentru că așa am eu în agendă ci atunci când copilul pune o întrebare. Întrebarea pusă de un copil este de fapt ca o poartă, ca o gaură de iepure prin care intri fără să fii sigur ce este în partea cealaltă și până unde poți să mergi cu el.
Atunci când Teodor mă întreabă ceva legat de știință, de univers sau de numere știu că este pregătit pentru o nouă lecție și mi-o cere. Asta este momentul potrivit să începem o nouă aventură!
Dacă trece mai mult timp și nu primesc nici o întrebare (lucru care se întâmplă de-acum din ce în ce mai rar) îi pun eu o întrebare interesantă. Se întâmplă să fim în parc sau acasă, să fim la magazin sau în drum spre grădiniță. S-a întâmplat de câteva ori să întârziem, el la grădi iar eu la muncă pentru ca întrebarea s-a transformat într-o explicație lungă. A trebuit să ne oprim, să fac un desen în praful de pe drum și n-am renunțat până când nu am epuizat subiectul.
Vâd în jurul meu părinți care se grăbesc cu copii la gradi, la magazin, la școală uitând de fapt scopul principal. Dacă mergem spre grădiniță și în drum văd ceva din care aș putea face o lecție, mă opresc, oricât de grăbit aș fi, și ofer o explicație copilului curios. Până la urmă ce este mai important? Să ajung la grădiniță la timp sau să ofer copilului o lecție din care ar putea să învețe mai mult decât întreaga zi de la grădi?
Prioritățile sunt foarte clare și copilul știe asta. El știe că dacă pune o întrebare interesantă va fi răsplătit cu un răspuns interesant și cu 15 minute de atenție exclusivă. Nu știu ce apreciază mai mult, sper că amândouă!
Am găsit de curând un caiet de lucru cu figuri geometrice simple: patrat, dreptunghi, cerc, triunghi. Este ok însă puțin cam plictisitor după părerea mea. Teodor a fost încântat la început să rezolve diferitele jocuri din carte și eu l-am încurajat. Am observat că după 3-4 jocuri, care în general cer copilului să coloreze ceva, Teodor nu mai era atent, punea întrebări fără rost și se uita în altă parte. L-am întrebat dacă mai vrea să coloreze și mi-a răspuns afirmativ însă eu știam că atenția lui este epuizată și i-am propus o scurtă plimbare cu bicicleta. I-am văzut fața luminată de bucurie!
Se întămplă însă și invers. După o lungă și obositoare plimbare cu bicicleta, înainte de a ajunge acasă îl întreb ce dorește să facă și câteodata îl directionez către acele jocuri. Îi văd aceeași bucurie pe față!
Acum că motorul curiozității este pornit, munca mea pe partea asta nu mai este atât de dificilă. Partea mai grea este că nu mai pot face mare lucru din activitățile mele atunci când Teodor este în preajmă. Este curios, vine peste mine și mă întreabă tot felul de lucruri. Trebuie să mă opresc și să-i explic.
În următoarele post-uri voi scrie exact ce întrebări îmi pune, cum îi stârnesc intenționat curiozitatea și cum îi răspund. O să descriu activități întregi pe care le facem împreună și experimente care durează zile întregi. O să arăt cum reușim să ne jucăm ore în șir cu o jucărie care costă 5 lei (nu este de fapt o jucărie) și cum, o mașină teleghidată zace uitată sub pat de luni de zile.
Lumea spune că Teodor este un copil norocos că s-a născut într-o familie, cu un bunic profesor de matematică, tată inginer și mamă psihoterapeut cu o mare experiență la copii. Eu zic că oricine poate face ceea ce facem noi cu el, ăsta este și motivul pentru care am început acest blog.
Pentru mai multe articole interesante care vin în ajutorul părinților verificați pagina http://vorbestecorect.ro
Acest blog este susținut de platforma de învățare a matematicii mquest.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu