Importanța cititului la copii - noi descoperiri

Importanța cititului la copii

~ noi descoperiri în neuroștiințe ~

       Azi n-o să abordez o temă legată de matematică ci de neuroștiințe. Am citit de curând studii despre cum creierul nostru interpretează textul și, pentru că sunt lucruri importante, merită împărtășite. O să aflăm câte ceva despre cât de important este exercițiul cititului la copii și care sunt riscurile dacă nu achiziționează cititul la nivel automat cât mai devreme (în școală).

     La începutul anilor 1970 neurocercetătorii erau convinși că cititul performant se poate învăța dacă persoana reușește să citească prin fotografierea cuvintelor întregi. Această teorie a stat la baza tuturor cursurilor de citit-cu-viteză.

   De atunci s-au făcut nenumărate studii care au ajuns exact la concluzia opusă. Recunoașterea cuvintelor întregi sau recunoașterea cuvintelor după primele litere ajută doar pe cei care încă nu au dobândit capacitatea de a citi rapid și automat. Cu alte cuvinte, cel mai eficient mod de a citi este prin automatizarea recunoașterii caracterelor scrise. Cititorii eficienți apelează la recunoașterea cuvintelor din context doar dacă recunoașterea caracterelor este împiedicată (caractere distorsionate, artistice, lizibilitate mică).

     Dar ce înseamnă citirea eficientă? Citirea eficientă, ca orice altă acțiune umană, mers, condus, etc. este atunci când procesul de recunoaștere a literelor/cuvintelor nu este conștient. Numai în acest mod, o persoană poate să se concentreze conștient asupra conținutului. Singurul mod în care se poate dobândi citirea eficientă este prin exercițiu. Copiii care nu citesc eficient consumă resurse congnitive pentru procesul de citire. Creierul face efort pentru a citi dar nu mai are resurse și pentru a înțelege sau memora. 

   Prin scanarea creierului (fMRI) copiilor care nu citesc eficient, s-a observat că regiunile din creier folosite sunt cele din lobul temporal stânga (Broca, Vernicke) dar și multe alte resurse din cortex. Din cauză că regiunile Broca și Vernicke sunt implicate în citit, adeseori acești copii au nevoie de verbalizare pentru a putea înțelege. Este ca și cum ar realiza o legătură exterioară prin aer (gură-ureche) pentru a mima acțiunea prin care altcineva ar citi pentru ei. Nu au o legătură internă în creier între zona care recunoaște textul și zona care îl înțelege (de fapt lucrurile sunt mult mai complicate).

    Cititorii eficienți pe de altă parte, utilizeaza alte părți ale creierului pentru a citi și fac efort foarte mic pentru recunoașterea textului. Ei nu mai au nevoie să audă cuvintele, nici măcar să-și imagineze că le aud. Legătura dintre text și semnificație este internă, iar recunoașterea automată. În acest context, aceste persoane pot aloca toate resursele cognitive pentru a înțelege, a memora textul, a-l integra sau a face noi conexiuni în timp ce citesc.

    Copiii care nu reușesc să-și formeze citirea eficientă foarte devreme în școală au probleme de înțelegere și memorare a textului și au nevoie permanent de ajutor pentru a-și face lecțiile. Cineva trebuie să verbalizeze conținutul pentru ca ei să fie capabili să-l înțeleagă. Mai târziu, daca tot nu reușesc să formeze acest automatism, fereastra de oportunitate se închide și nu vor mai putea dobândi această calitate niciodată. Aceste persoane, la vârsta adultă vor face efort să citească, vor evita cărțile și meseriile care implică mult cititul iar învățarea va fi mereu limitată, dificilă și dependentă de alții. Aceștia învăță mai bine ascultând decât citind dar din păcate informațiile nu sunt tot timpul disponibile în această formă. Pe de altă parte, cei care își automatizeaza cititul mai devreme pot învăța singuri, mai eficient și fără ca cineva să-i asiste.

     În concluzie este important ca prin exercițiu copiii să dobândească citirea eficientă cât mai devreme posibil în școală. Vom recunoaște dacă copilul citește eficient după următoarele criterii:

• citește rapid aproape ca un adult
• nu rostește cuvintele citite 
• înțelege un text la prima vedere și-l poate povesti
• îi face plăcere să citească cel puțin un anumit subiect

Acest blog este susținut de platforma de învățare a matematicii mquest.ro

Îmi învâț copilul sau las totul pe seama școlii?

Îmi învăț copilul?

sau 

las totul pe seama școlii?

(și o metaforă despre motoare și combustibil)

        Dilema cu care suntem încercați adeseori noi părinții este dacă este bine/util să învățăm copilul lucruri pe care noi le știm înainte să le învețe la școală. Sau, dacă să ne învățăm copiii lucruri pe care probabil, n-o să le învețe niciodată la școală. Cei mai mulți părinți cu care am discutat ajung la concluzia că nu e oportun să facă acest lucru din mai multe motive pe care încerc să le adun aici:

• Dacă îl învăț acum o să se plictisească la școală.
• Nu știu cum să-i explic și mi-e teamă că n-o să-i spun la fel cum o să învețe la școală.
• Nu vreau să urmeze aceeași carieră pe care am urmat-o eu.
• Îl las să-și aleagă singur viitorul, nu vreau să-l influențez.
• Nici nu mi-am dat seama că sunt lucruri simple pe care copilul meu nu le știe, eu le știu și aș fi putut să i le explic.
• De educația copilului se ocupă mama, eu am alte treburi / alt rol în familie.
• Nu mai înțeleg problemele școlare de acum, când am făcut eu școala se făcea altceva la clasă.
• Nu chinui copilul, și așa programa este prea încărcată și de-abia are timp să-și facă temele.

     Eu îmi învăț copilul tot ce știu și ce poate să înțeleagă pentru că am reușit să demontez toate motivele de mai sus. Prin urmare să le luăm pe rând:

Dacă îl învăț acum o să se plictisească la școală.

    Este o falsă problemă pentru că se pleacă de la premise false. Noi presupunem că dacă învățăm copilul să citească o facem la fel cum se învață la școală ori asta nu este adevărat. Dacă atunci când mergem pe drum îmi învăț copilul să citească plăcuțele de înmatriculare de pe autovehicule asta nu este deloc similar cu ce va face la școală. Sigur că o să-l ajute atunci când o să învețe literele într-un cadru organizat dar nu văd de ce s-ar plictisi din cauza asta. Oricum copiii de grupa mare au contact de la grădiniță cu cifrele și literele, unii chiar învață să citească fără ca părinții sau educatorii să facă mari eforturi în privința asta. Ce să le facem acestor copii? Să-i descurajăm să citească? Să le spunem că este un lucru rău la această vârstă? Ar fi absurd! Părintele este dator să tatoneze permanent capacitatea copilului de a învăța lucruri noi și să i le furnizeze la momentul potrivit. Asta este un lucru pe care programa școlară rigidă nu o poate face. Este exclusiv datoria părintelui. Copiii sunt diferiți și trebuie tratați diferit. Dacă un copil poate să învețe să citească sau să socotească înainte de a merge la școală, zic că ar fi o crimă să fie împiedicat și chiar să nu fie ajutat în această direcție. Același lucru este valabil și dacă un elev dă semne că ar putea înțelege concepte destinate elevilor mai mari. Nu are cum să-i fie dăunătoare câteva explicații, asta evident, dacă părintele cunoaște subiectul. La școală va avea contact cu acest subiect în altă formă și cu siguranță va înțelege mai bine. Înțelegând mai bine va pune întrebări mai interesante și toată lumea va avea de câștigat (mai puțin unii profesori slab pregătiți). Vrei să citești mai mult? Iată aici un articol interesant despre cum se transformă grădinița în SUA și în Finlanda.

Nu știu cum să-i explic și mi-e teamă că n-o să-i spun la fel cum o să învețe la școală.

     Evident că noi părinții n-avem cum să le explicăm copiilor conceptele exact în forma pe care o furnizează școala. Dar nici nu trebuie! Învățarea cu un părinte este tot timpul nonformală, depinde de circumstanțe. Părintele nu urmărește programa, nici nu trebuie să facă asta. Părintele sesisează o oportunitate de învățare și o folosește sau creează el oportunități pe care apoi le folosește în beneficiul copilului. Iată câteva exemple:     

Sunt zugrav și faianțar. Copilul meu preșcolar este întâmplător lăngă mine, număr bucățile de faianță dar, de data asta, pentru că am copilul lângă mine, număr cu voce tare rugându-l să fie atent. Apoi, îl pun pe el să numere. Dacă am copil mai mare (să zicem clasa a 5-a). Calculăm împreună aria care trebuie acoperită. Câte plăci de faianță intră în această încăpere? Cum facem acest calcul?

   Citesc copilului o poveste? Câte silabe are cuvântul "poveste"? Dar "zmeu"? Din ce sunete este format cuvântul "rege"?

   Am plecat la piață cu copilul preșcolar, am luat roșii și mere. Pe drum înapoi discutăm, cât au costat roșiile? Dar merele? Câți bani am dat în total? Cât a mai rămas. Cine numără monezile?

       Sunt sigur că fiecare părinte poate să găsească acele câteva lucruri pe care le poate explica copilului în acest mod. Nu pierdeți aceste ocazii pentru că astfel de explicații pot face diferența peste ani într-o lume din ce în ce mai competitivă. Dacă copilul știe ceva în plus la școală nu-i poate face decât bine. A răspuns corect la o întrebare pentru că știa ceva de-acasă? Asta înseamnă un plus în stima de sine. Asta însaemnă noi energii cu care se alimentează motorul numit motivație de a învăța. Motivația trebuie mereu alimentată pentru că să recunoaștem, este greu. Ce energie mai bună pentru un copil este decât aprecierea colegilor și profesorului?

Nu vreau să urmeze aceeași carieră pe care am urmat-o eu.

      Cu riscul să mă repet, meseriile viitorului se vor schimba. Dacă esti acum medic și explici copilului anatomia asta nu înseamnă că el o să se facă medic. Dacă nu o faci înseamnă doar că privezi copilul tău de niște lecții foarte valoroase și de o înțelegere profundă a domeniului așa cum nu se poate produce în timpul orei de anatomie. Te temi că dacă o să știe multă anatomie va urma automat cariera de medic? Este posibil. Dar este la fel de posibil să urmeze o carieră în sport, sau în ingineria protezelor, sau o cariera aerospațială sau bioinformatică/robotică/cibernetică sau o altă meserie pe care noi nici nu ne-o putem imagina acum. În toate aceste meserii este binevenită informația pe care i-o furnizezi încă de la vârste fragede. Argumentul de mai sus nu este potrivit pentru cei care au stabilit deja ce meserie trebuie să urmeze copiii lor. Tot ce pot să spun este să nu vă faceți iluzii, acea meserie s-ar putea să dispară sau să se modifice enorm. Apoi, văd în jurul meu multe cariere ratate din cauză că părinții au vrut una iar copilul cu totul altceva. Din acest conflict nu a ieșit nimic până la urmă, doar regrete... de ambele părți.

Îl las să-și aleagă singur viitorul, nu vreau să-l influențez.

       Ești sigur că aceasta nu este doar o scuză comodă? Faptul că-i explici lucruri pe care tu le cunoști foarte bine nu înseamnă să-l canalizezi spre o meserie. Copilul nu știe ce meserie să-și aleagă decât dacă are contact cu ea. Nu vă imaginați că în mintea copilului sunt toate meseriile din lume și el la un moment dat va alege una din ele. Ar fi absurd! În cel mai bun caz, copilul își alege meseria pe baza lucurilor pe care le-a experimentat până în momentul alegerii. În cel mai rău caz, copilul își va alege meseria așa cum un pește își alege prada. Adică atacă ce-i pică. N-ar fi mai bine să expunem copilul la cât mai multe informații astfel încât să-i dăm cu adevărat puterea de a alege?

Nici nu mi-am dat seama că sunt lucruri simple pe care copilul meu nu le știe, eu le știu și aș fi putut să i le explic.

     Am auzit această propoziție, exprimată ca un regret de o mămică pentru că fiul ei n-a reușit să intre la un liceu bun. Am analizat puțin situația și mi-am dat seama că, de exemplu, Martin nu știa regula de trei simplă. Terminase clasa a 8-a. Mama era bucătăreasă și de prin clasa a 5-a și-a pus în minte că ea nu mai poate să ajute copilul la matematică. Era greșit, ar fi putut dar nu și-a dat seama de acest lucru. Regula de trei simplă o știa foarte bine, lucra cu ea zilnic atunci când transforma rețetele de la 6 la 8 sau la mai multe persoane. Copilul a picat sub linie doar cu două zecimi. Sunt convins că doar cu această cunoștință în plus (regula de trei simplă) ar fi trecut de linie. Păcat, regretele au fost tardive. Aaaa, nu mai înțelegi exercițiile din manual? Nu are importanță, spune-i copilului doar ce știi, face mult.

De educația copilului se ocupă mama, eu am alte treburi / alt rol în familie.

      Bărbații adevărați se asigură că famila are toate lucrurile de care are nevoie. Și apoi ce? Misiune îndeplinită. Pot sta la TV cu o bere în mână. Nu chiar așa. Tată este și el dator să contribuie la educația micuților și are la fel de multe resurse în această privință. Ba mai mult, tatăl poate avea o meserie mult mai interesantă pentru copiii băieți. Tatăl poate avea un alt mod de a explica același lucru, poate avea o altă conexiune emoțională cu copilul. E dator să încerce și să facă toate eforturile să și reușească. Imaginează-ți că tatăl este înginer iar mama este medic. Copilul are toate șansele să fie expus la ambele lumi. Cele mai valoroase meserii de acum și mai ales din viitor sunt la confluența dintre domenii. Oamenii care pot conecta două lumi pot aduce cu adevărat ceva nou și valoros în industrie, în cercetare, în educație.

Nu mai înțeleg problemele școlare de acum, când am făcut eu școala se făcea altceva la clasă.

      Este adevărat doar la suprafață. Sigur s-a schimbat programa școlară dar nu așa de mult cum cred unii. Adevărul este că este greu să reluăm iarăși problemele cu care ne-am chinuit acum zeci de ani. După cum îi spun și fiului meu când se codește să facă ceva: Cel mai ușor lucru de făcut este să spui "NU POT!".

Nu chinui copilul, și așa programa este prea încărcată și de-abia are timp să-și facă temele.

    Programa este încărcată, sunt de acord. Dar nu este tot timpul încărcată cu noțiunile de care copiii au nevoie în viață. Cum aplic regula de trei simplă în viața de zi cu zi? Cum folosesc matematica pentru a-mi controla finanțele? La ce mă ajută formulele de calcul pentru arie și volum? Oriunde întâlnește o problemă de matematică din viața reală, părintele trebuie să aibă prezența de spirit să facă legătura dintre ceea ce copilul învață la școală și aplicația practică a acelei teorii. În acest mod copilul își va aprinde din interior motoarele motivației și va privi matematica din altă perspectivă, o va vedea ca pe ceva viu mult diferit de semnele abstracte lăsate cu cretă pe tabla din clasă.

Pentru mai multe articole interesante care vin în ajutorul părinților verificați pagina http://vorbestecorect.ro 

Acest blog este susținut de platforma de învățare a matematicii mquest.ro

Exerciții esențiale - memoria de lucru

Exerciții esențiale:

Memoria de Lucru

          Pentru că mulți dintre noi sunt în vacanță, iată, am câteva idei despre exerciții care pot fi făcute în mașină cu copilul de 5-7 ani și care dezvoltă memoria de lucru. Aceste exerciții, după cum vom vedea, au și un efect secundar: dezvoltă o zonă a creierului numită cortex prefrontal. Această zonă este responsabilă cu memoria de scurtă durată (memoria de lucru) și cu atenția. Așadar, exact ceea ce copiii de această vârstă au nevoie să dezvolte.
         Memoria de lucru (aici mai multe informații) este acea parte din mintea noastră care ne ajută să procesăm rapid informația. Este un instrument indispensabil pentru procesul de luare de decizii și comportament. Există studii care arată o strânsă corelație între memoria de lucru și inteligență. Adică oamenii la care memoria de lucru este mai dezvoltată sunt mai inteligenți. În general, capacitatea acestei memorii este de maxim 7 lucruri dar cu antrenament și tehnici speciale se poate ajunge la performanțe mult mai mari.

         Copiii școlari (clasa 0 și 1) și chiar copiii preșcolari care știu să numere până la 100 pot beneficia de aceste exerciții. Eu le folosesc atunci când conduc iar copilul este pe bancheta din spate și se plictisește.

        Exercițiul nr. 1
        Eu spun un număr format din două cifre, tu îmi spui numărul format prin inversarea cifrelor.

• 12
• răspuns: 21

• 72 (șaptezecișidoi)
• răspuns: 27 (douăzecișișapte)

• 59
• răspuns: 95

     La început ar putea fi greu dar, dacă le explicați cu răbdare veti ține copilul ocupat cel puțin 15 minute.

  Exercițiul nr. 2

        Eu spun un cuvânt cu sau fără sens format din două sunete, tu îmi spui cuvântul format prin inversarea sunetelor.

• AN
• răspuns: NA

• PA
• răspuns: AP

• TE
• răspuns: ET

 Exercițiul nr. 3

        Este destinat copiilor care știu să numere până la 1000. Eu spun un număr format din trei cifre, tu îmi spui numărul format prin inversarea cifrelor.

• 123
• răspuns: 321

• 547
• răspuns: 754

• 164
• răspuns: 461

• 121
• răspuns: 121

Exercițiul nr. 4
        Eu spun un cuvânt cu sau fără sens format din trei sunete, tu îmi spui cuvântul format prin inversarea sunetelor.

• LAC
• răspuns: CAL

• MAC
• răspuns: CAM

• SUP
• răspuns: PUS

• RIT
• răspuns: TIR

• ZIC
• răspuns: CIZ

          Dacă din întâmplare dai peste cuvinte pe care copilul nu le cunoaște atunci neapărat acestea trebuiesc explicate. Exercițiul este foarte valoros și pentru cei care învață să scrie. Cu atât mai valoros cu cât putem să-l practicăm fără hârtie și creion cu titlul de "joc".

    Sigur, poti trece la 4,5,6,... cifre/litere, caz în care poate deveni și un joc util pentru adulți și frați mai mari. După cum se observă, rezolvarea acestui tip de exercițiu necesită folosirea unor concepte variate: 

• reguli de formare a numerelor din unități, zeci, sute
• antrenament pentru scris/citit. După ce își imaginează literele inversate copilul trebuie să le citească din minte. Operațiunea este mai dificilă decât citirea fizică și necesită efort de concentrare mai mare.
• reguli de formare a cuvintelor (c urmat de i formează sunetul "ci")
• memorie abstractă sau (după caz) imaginație și memorie vizuală. Copilul poate să inverseze cifrele în mod abstract sau poate să și le imagineze scrise și apoi să vizualizeze inversarea. Oricum face este benefic pentru antrenarea acestui "mușchi" numit cortex prefrontal.

(Ideea acestui joc am aflat-o de la profesorul  Richard Restak "The George Washington University School of Medicine and Health Sciences")
Pentru mai multe articole interesante care vin în ajutorul părinților verificați pagina http://vorbestecorect.ro
Acest blog este susținut de platforma de învățare a matematicii mquest.ro

Învățarea implicită

Învățarea implicită

VS 

învățarea la școală

     Sunt mai multe feluri în care un elev învață. Lecțiile de la școală reprezintă doar una din variante. Elevul învață mult din interacțiunea cu alți elevi, de exemplu, sau din vizita la un muzeu, mai ales dacă muzeul este interactiv. Observ că mulți părinți leagă foarte mult învățarea de școală. Eu cred că acesta nu este chiar un lucru bun pentru că învățarea din afara școlii este cel puțin la fel de importantă. Și aici mă refer inclusiv la informațiile necesare pentru succesul academic.

   Învățarea din afara școlii este mai plăcută și uneori poate fi mai eficientă decât activitățile de la clasă. Sigur, nu poate înlocui prezentarea riguroasă realizată de profesor, dar o poate completa cu succes.

   Ne amintim cu toții de vizitele la muzeu, de excursii, de experimentele din clasă sau din aer liber (cei care am fost suficient de norocoși să facem), de atelierul bunicului sau de vizita la o fabrică. În toate aceste cazuri am învățat ceva nou, fără chiar să ne dăm seama. Lecția a fost așa de bine întipărită în minte încât nu se uită zeci de ani. 

    Se întâmplă adesea ca o lecție de la școală să fie înțeleasă mai bine pentru că elevul a mai întâlnit fenomenul în afara școlii. Diferența dintre el și colegii lui nu este mare dar fenomenul se amplifică în avalanșă. Să facem acum un experiment de gândire (gedankenexperiment cum îi plăcea lui Einstein să spună): Ne imaginăm că datorită faptului că elevul nostru a mai întâlnit fenomenul predat, poate să răspundă promt și corect la o întrebare venită de la profesor sau poate să pună chiar el o întrebare valoroasă. Acest lucru îi aduce aprecierea atât a profesorului cât și a colegilor. După această lecție, când ajunge acasă care crezi că este prima temă pe care o va face? 

   Hai să ne imaginăm acum (poate prin absurd) că elevul nostru are cel puțin câte o experiență extrașcolară pentru fiecare lecție predată. Cum crezi că va crește stima de sine a elevului? Hai să-l comparăm acum cu un coleg care aude subiectul pentru prima dată. Imaginează-ți diferența de capacitate de învățare pentru cei doi elevi care au, să zicem, aceleași competențe cognitive (IQ, EQ etc.)

   Prin aceste experimente imaginare am observat diferența dintre un elev care a avut parte de învățare implicită sau non-formală pe un anumit subiect și un elev care nu a mai întâlnit subiectul. Acum hai să descoperim de ce este valoros acest tip de învățare.

• În învățarea implicită elevul este prins fără gardă. Știm cu toții că pentru elevii de acum, lecțiile din clasă sunt plictisitoare. Sunt plictisitoare față de multitudinea de aparate multimedia cu care sunt bombardați și de multitudinea de feluri în care își pot petrece timpul în afara școlii. Când profesorul începe lecția, elevul iși comută creierul pe modul "REZISTĂ! SE VA TERMINA ÎN 50 MIN". Ori acest lucru nu se întâmplă atunci când este într-o excursie sau când cercetează atelierul bunicului.
• Curiozitatea este împinsă de ego pe parcursul învățării implicite. Atunci când vede ceva interesant, copilul devine curios, este normal, orice ființă umană sănătoasă face la fel. Această curiozitate este acum multiplicată pentru că acesta poate fi un material util de postat pe rețelele de socializare. Astfel, copilul întreabă, dorește să înțeleagă ca să poată anunța "noutatea" rețelei sociale din care face parte (virtual sau nu). E cool? Atunci merită atenție!
• Informațiile vin spontan și există un contrast mare. Asta înseamnă că elevul află mici bucățele de informație, mult diferite de contexul respectiv. De exemplu ne plimbăm prin parc și vedem un cub. Nu ratez ocazia și îi explic copilului că are 6 fețe, 12 muchii și 8 vârfuri, le numărăm, ne uităm la ele, pozăm cubul cu telefonul apoi mergem mai departe. Copilul va ține minte cel puțin că o figură geometrică în spațiu are fețe, muchii și vârfuri. Asta-i va folosi la clasă, foarte puțin, dar va conta.

     Învățarea implicită este spontană, rapidă, fără efort și de durată. De ce nu poate școala să imprime informațiile (și) în acest mod? Ce-ar fi dacă învățarea la școală s-ar produce rapid, aproape fără să ne dăm seama și pe deasupra să reziste timp îndelungat în memorie? Ce putem face astfel încât să combinăm cele două tipuri de învățare într-un mod inteligent și creativ astfel încât să se completeze și să se potențeze reciproc?

Pentru mai multe articole interesante care vin în ajutorul părinților verificați pagina http://vorbestecorect.ro
Acest blog este susținut de platforma de învățare a matematicii mquest.ro

Disciplina învățării (sau) ce mesaj dăm copiilor despre importanța studiului.

Disciplina învățării (sau) ce mesaj dăm copiilor despre importanța studiului.

    Dacă întrebi un părinte, la întâmplare: "Cât de important crezi că este studiul la copiii tăi?" Aproape toți îți vor răspunde: "Este foarte important!". La întrebarea: "Ce faci pentru a asigura un mediu de învățare cât mai bun copiilor tăi?" ți se va răspunde lucruri asemănătoare cu: "Muncesc pentru a le asigura tot ce au nevoie." "Fac orice pentru copiii mei." etc. Am analizat câteva familii și într-adevar, o mare parte din bugetul familiei merge către copii dar oare este suficient?

   Subiectul de azi este "disciplina învățării", ceva la care nu toți părinții se gândesc și totusi este crucial pentru o performanță școlară ridicată. Sunt foarte puțini copii automotivați și mai rar sunt copiii cu o disciplină care vine din interior. Pentru toți ceilalți, părinții au datoria să le transmită mesajele corecte în această direcție. Zic "mesajele corecte" și nu folosesc termenul "să-i învețe" pentru că acest lucru nu este învățat de copii dacă le spunem ci este învățat din comportamentul părinților prin modelare. Celebrul "du-te și învață" sau "mai pune mâna pe-o carte" este anacronic, nu funcționează și s-ar putea să facă mai mult rău decât bine.

  Orice copil are o înclinație naturală către cercetarea mediului înconjurător și căutarea de informații noi. Exact această înclinație trebuie cultivată și canalizată către studiu. Pe de altă parte, copii au o tendință, tot naturală, de a se plictisi repede, de a începe mai multe lucruri și a nu termina nici unul și de a primi "de-a gata" lucruri și informații (de exemplu stimularea mentală din filme și jocuri pe calculator/consolă). Aceste tendințe le descurajăm prin exemplu (da, știu, e greu) și prin eliminarea factorilor care distrag copilul de la activitățile importante. De exemplu, cel mai mare factor disturabator este televizorul aflat în camera copiilor. Dacă există televizor în camera copiilor tăi sau copiii au acces nelimitat la televizor în altă parte sau petrec mai mult de 1-2 ore pe zi la TV nu citi mai departe, îți pierzi timpul.

Ce putem face concret? Iată câteva exemple despre comportamentul nostru ideal în prezența copiilor.

• Am început un lucru, ma străduiesc să-l termin.
• Este foarte util pentru un copil să-și vadă părinții citind o carte din când în când.
• Nu mă uit la televizor cu orele, chiar dacă este duminică.
• Am sosit acasă și știu ca am o treabă, o rezolv. Nu mă uit puțin la televizor înainte. Dacă sunt obosit, stau 10 min în pat, mă refac apoi mă ridic și rezolv problema.
• Atunci când lucrez (fie că lucrez ceva important sau doar citesc, completez acte, etc) nu permit celorlalti să facă zgomot în jurul meu.
• Nu lucrez acolo unde alte persoane discută.
• Nu lucrez cu muzică, radio sau televizor aprins. Da, știu, unuii pretind că doar așa pot lucra. Este o amăgire și un mit demontat de zeci de studii. E mai eficient să lucrez o perioadă în liniște și apoi să fac pauze de 10 minute în care pot asculta muzică, etc...

Ce fac eu pentru a da copilului mesajele corecte?

• Când mergem la supermarket primul raft pe la care trecem este cel de cărți. Dacă vedem o carte pe care copilul și-ar dori-o, o cumpărăm. Mesajul este, oricând putem cumpăra o carte pentru că este important, pentru materiale de studiu există buget nelimitat. (chiar dacă nu este așa, ăsta este mesajul pe care îl primește copilul, și pe viitor va avea curaj să ceară lucuri esențiale pentru învățare)
• Dacă observ că îi lipsește ceva legat de studiu/grădiniță/școală, cumpăr cu prima ocazie acel ceva.
• Dacă observ că este curios despre un anumit domeniu (de exemplu de câteva zile mă întreabă despre balene) îi arăt cărți, filme, informații pe Internet despre acest subiect cât mai curând posibil. Am aflat chiar ieri despre o cercetare care s-a facut în Marea Britanie: copiii care susțin activități cu tatăl lor își dezvolta inteligența mai mult decât ceilalți. Da, inteligența care se credea că este înnăscută. Și nu este suficient ca tatăl să fie sub același acoperiș. Este nevoie de implicarea directă a tatălui în activități cu micuțul începând de la 3 ani.
• Dacă observ că băiatul meu se uită într-o carte sau face orice altceva legat de studiu, atunci fac tot posibilul să-l feresc de întreruperi. Acest lucru este mai greu decât îți imaginezi. Este posibil ca în acel moment să am alte planuri. De exemplu, aveam planificată o plecare cu mașina în alt oraș. Înainte cu 10 min de plecare Teodor deschide o carte și începe să mă întrebe ceva despre un subiect anume. Toată lumea era îmbrăcată, bagajele erau făcute dar am întârziat plecarea 30 min pentru a epuiza subiectul. Mesajul transmis sau ce înțelege copilul: Cititul și studiul în general este o activitate extrem de importantă. Curiozitatea este răsplătită. De căte ori te-a întrebat copilul ceva și răspunsul tău a fost "Pleacă de-aici că am treabă!". Acest comportament este deosebit de nociv. Mesajul transmis este: "Curiozitatea este un lux, este riscant să fiu curios" iar după câteva episoade asemănătoare copilul nu va mai întreba și nici nu va mai cerceta singur.
• Copilul se uită într-o carte și brusc apar musafiri. În multe familii copilul este scos din activitatea lui pentru că "A venit bunica!" sau "A venit vecina cu copilul ei!". La noi nu este chiar așa, musafirii pot să mai aștepte în altă cameră. Mesajul transmis: Atunci când studiez sunt apărat de întreruperi pentru că ce fac eu este important.
• Copilul face activități școlare iar în camera alăturată se discută aprins sau merge televizorul. Închid ușa și televizorul iar musafirii sunt rugați să discute mai încet. Câți părinți fac asta?
• Copilul citește dar am observat că a făcut ceva pentru care trebuie mustrat (de exemplu a spart un vas, a dat pe jos supa, a lăsat ușa de la frigider deschisă etc.) Amân mustrarea până copilul termină.

Toate aceste lucruri nu fac decât să convingă copilul că ceea ce face el este cel puțin la fel de important cu ceea ce facem noi, adulții. Studiul este o activitate protejată și oricând va avea sprijinul nostru pentru a o realiza.

Pentru mai multe articole interesante care vin în ajutorul părinților verificați pagina http://vorbestecorect.ro
Acest blog este susținut de platforma de învățare a matematicii mquest.ro

Jocul de Table - Dezvoltarea numărării prin fotografiere la copii

Table - Dezvoltarea numărării prin fotografiere la copii

Jocul de table

 Recunosc, nu-mi place jocul de table. Din respect pentru cei care îl joaca nu spun mai mult. Băiețelului meu de 5 ani îi place, îl joacă bine și cu plăcere cu mami. În ultima vreme văd cum reușește să-l joace fără ajutor și câte-o dată chiar câștigă.

    Am stat o dată lângă ei să-mi dau seama cu ce-l poate ajuta acest joc și am fost convins că timpul nu este pierdut, ba dimpotrivă este un exercițiu excelent din mai multe puncte de vedere. O să le iau pe rând dar o să păstrez ce-i mai bun pentru final.

• Număratul este în mod cert exersat pe toată durata jocului. Ca să poți juca bine trebuie să visezi număratul. Când Teodor a început să joace table, nu depășise nivelul de numărat. Acum cu siguranță lecția despre numărat este istorie. Una este să știi să numeri și alta este să ai număratul integrat precum mersul. Este o diferentă majoră între competența conștientă și competența inconștientă. Dacă știi un lucru la nivel conștient și faci un oarecare efort să-l reproduci este bine. Dar numai în momentul în care cunoști un lucru la nivel inconștient ești pregătit pentru următoarea lecție. De exemplu, un bebeluș știe să meargă. Asta înseamna că poate să se deplaseze din dormitor în bucătărie, singur pe două picioare. Dar asta nu înseamnă că poate alerga prin parc! Doar în momentul în care mersul va putea fi reprodus fără efort (competența inconștientă) va fi pregătit pentru următoarea lecție (fuga). Mai departe, doar în momentul în care va fugi cu ușurință va putea să se joace cu copii de-a v-ați ascunselea. Așadar jocul de table favorizează integrarea număratului la nivel inconștient. Ar fi suficient acest aspect ca să recomand acest joc la copii începând de la 4 ani și jumătate (sau 5 în funcție de fiecare copil).
• Strategia folosită în jocul de table este printre cele mai simple dintre toate jocurile cu mutări pe care le știu. (șah, go, remi, jocuri de cărți etc..) Din pricina asta, un copil de 5 ani o poate înțelege și folosi. Ce alt joc obligă copilul să ia o decizie la fiecare 30 de secunde? Copilul este ferit, în general, de a lua decizii. Toate deciziile sunt luate de părinți și educatori în locul lui. El nu are noțiunea de decizie și apoi urmări ale deciziei lui. Unii se trezesc la 18 ani fără această noțiune și atunci urmările nu mai sunt doar un cucui sau un picior scrintit! :) Jocul de table începe această lecție care apoi, bineînțeles, trebuie continuată de câtre părinți cu alte "unelte". Ceea ce vreau să subliniez este că pe parcursul jocului e bine să fie făcută această observație copilului: Ai văzut? Trebuia să te gândești mai bine! Data viitoare vei fi mai atent.
• Zarurile sunt cireașa de pe tort! Și nu, nu aruncatul zarurilor este așa de important deși n-aș ignora nici experiența asta pentru un copil. Și anume să înțeleagă ce înseamnă un eveniment aleator (majoritatea persoanelor nu fac diferența între un fenomen aleator și unul haotic dar asta este o altă poveste pentru cei mari).

Zaruri - numărarea prin fotografiere

      Cheia este citirea zarurilor! Gândește-te cum citești zarul. Numeri punctele negre: 1,2,3,4? Sau privești zarul și pur și simplu știi câte puncte sunt pe el? Mai degrabă a doua variantă. Asta se cheama numărarea prin fotografiere, adică numărarea instantanee.

     Nu cred că este o surpriză pentru nimeni, copiii numără: 1,2,3,4.  Faptul că nu știu să fotografieze numărul obiectelor de la 1 la 6 îi împiedică să învețe lucruri mai importante. Îi împiedică să învețe următoarele noțiuni de matematică. Până când această lecție nu este învățată pe deplin (competența inconștientă), nu se pot învăța adunările, scăderile, chiar și număratul peste 10. Adunarea presupune, la majoritatea persoanelor, vizualizarea termenilor. Ori dacă eu nu pot să "văd" numărul 5 sau 6, cum o să pot să-l adun cu 4?

      Majoritatea exercițiilor din caietele de clasa 0 și din manualul de clasa I sunt bazate pe numărarea obiectelor de la 1 la 10 și apoi realizarea unor corespondențe. Copilul care poate să numere instantaneru, prin fotografiere, așa cum numărăm noi punctele de pe zar, va rezolva exercițiile mai repede și va fi privit ca un copil talentat la matematică. Eu zic: nu-i nici o minune! Pur si simplu acel copil a fost antrenat la aruncarea zarurilor (și la alte lucrui pe care le-am menționat pe blog). Minunea este atunci când în mintea copilului se naște următoarea idee: "Sunt bun la matematică". Aici este minunea! De aici înainte, cerul este limita!

Acest blog este susținut de platforma de învățare a matematicii mquest.ro

Jocul conexiunilor - cuvintele prietene

Jocul conexiunilor: "Cuvintele prietene"

Cum încurajăm creierul copilului să-și dezvolte noi conexiuni

 Iată un joc pe care l-am inventat în drum spre gădiniță (grupa mare). Eram în căutarea unei metode să-mi învăț băiatul noi cuvinte. Este fix  în fereastra de oportunitate pentru așa ceva. În funcție de cât de multe cuvinte va asimila acum, va putea înțelege mai bine sau mai superficial conceptele care se predau la școală. 

  Un concept se "prinde" mai bine în spațiul cognitiv dacă găsește un teren mai bogat, mai fertil. În aceste condiții crește și poate face pui. Bogăția terenului cognitiv este direct proporțională cu numărul de idei/concepte/cuvinte pe care copilul le cunoaște deja. La rândul lui, acest număr este direct proporțional cu numărul de idei/concepte/cuvinte la care copilul este expus în fereastra de oportunitate și nu numai. Procesul continuă la nesfârșit ca o spirală. Pentru cei care știu, acest tip de creștere are o denumire în matematică. Se numește "creștere exponențială". Creșterea este foarte anevoioasă la început, însă după ce trece de o fază critică, pur și simplu explodează. Cu tristețe observ că la unii copii faza critică nu este atinsă, adica explozia nu are loc niciodată.

   Memoria umană nu este ca memoria unui calculator, sau ca memoria unei benzi de magnetofon. Ținem minte un concept doar dacă avem unde să-l ancorăm în minte. La fel se întâmplă și cu înțelegerea. De fapt cele două sunt legate. Memorăm mult mai bine un concept daca îl înțelegem. Înțelegem mai bine un concept dacă avem deja în memorie lucruri asemănătoare. Ce înseamnă să-l înțelegem? Să îl putem integra (lega) de alte concepte pe care le știm deja. Adica le-am  memorat în trecut. Nu ți se pare că ne învârtim în cerc? (de fapt este o spirală, un cerc din ce în ce mai mare)

Ciclul memorie - înțelegere

   Înțelegerea și memoria depind doar indirect de vârstă. Copilul preșcolar nu înțelege ceva pentru că încă nu are teren fertil pentru acel ceva, nu pentru că n-ar avea capacitatea cognitivă din cauza vârstei. Bineînțeles, nu are teren fertil pentru ca n-a avut încă timp să-l dezvolte. Dar timpul se poate folosi bine sau se poate pierde.

 Obișnuiam să-i spun lui Teodor câte un cuvânt nou în fiecare zi. Era curios dar nu era chiar atât de încântat la aflarea lui. E normal, nu-l ancoram de nimic și nici nu sunt sigur că le-a asimilat. După cum spuneam eram în căutarea unei variante mai bune de transmitere a cuvintelor noi. Și azi, în drum spre grădiniță am văzut un cățel pe trotuar și i-am zis: 

 - Uite un cățel! Spune-mi un cuvânt legat de cuvântul "cățel".

 - Pișu de cățel! Îmi spune, cu tonul lui pus tot timpul pe șotii.

 - Eu zic asfalt! Spune-mi acum un cuvânt legat de asfalt.

 - Apă! (E ud pe jos, plouă)

 - Pește

 - Mâncare

 - Gură

 - Fluier

 - Sunet

 - Muzică

 - Ureche

 - Timpan

 - Tobă (desigur, i-am explicat că există un fel de tobă care se numește timpan)

 - Bețe

 - Orez (i-am expicat că orezul se poate mânca și cu ajutorul unor bețe, și mai târziu a trebuit să-i și arăt)

 - ...

 - ...

   Am continuat așa până la grădiniță. Din când în când izbucneam amândoi în hohote de râs! Cu puțin timp înainte să ajungem la grădi mi-a venit altă idee. Acum hai să vedem dacă mai putem repeta jocul. Eu zic cățel! Pișu de cățel! asfalt, apă, pește, mâncare .... Spre surprinderea mea am știut amândoi toate cuvintele, fără să ne gândim prea mult, fără să ne chinuim. Pur și simplu am memorat, și eu, și el, zeci de cuvinte în câteva minute! Am râmas profund mirat nu numai de performanța lui dar și de performanța mea! Și mi-am dat seama apoi că acest joc este și un excelent joc de memorie.

 Hai să recapitulăm acum la ce e bun acest joc:

•  Dezvoltă vocabularul
•  Oferă oportunități pentru discuții și explicații
•  Dezvoltă conexiuni cognitive (foarte importante pentru că numărul de neuroni este limitat însă numărul de conexiuni care se pot face între ei este imens. Capacitățile cognitive (inteligență, memorie, creativitate, etc.) nu constau în numărul de neuroni care este aprox. la fel pentru toți oamenii, ci în numărul de conexiuni între acești neuroni.)
•  Dezvoltă imaginația
•  Dezvoltă creativitatea (copilul este obligat să găsească noi sensuri pentru cuvinte, noi asociații, vezi trecerea de la bețe de tobă la bețele de mâncat). Exact tipul ăsta de operație mentală este căutat în noua societate informațională.
•  Antrenează memoria (de fapt face mult mai mult decât antrenament, dezvoltă strategii de memorare, adicâ învață copilul cum să abordeze memorarea unor concepte abstracte prin legarea creativă de concepte deja știute. Doar pe acest subiect s-au scris zeci de cărți, o să revin într-un articol viitor.)
• Nu în ultimul rând este distractiv, plăcut de jucat și potrivit pentru 5 ani, poate chiar mai devreme.
• Este scalabil  (adică se poate juca la nivelul intelectual la care se dorește și cu câte persoane se dorește)

  Nu știu dacă mai există acest joc prin urmare nici nu știu dacă are deja un nume. Teodor a vrut ca numele jocului să fie "Cuvintele prietene". 

#CuvintelePrietene

Vă doresc distracție plăcută!

Tu ce șir de cuvinte ai găsit? Te rog comentează!
Acest blog este susținut de platforma de învățare a matematicii mquest.ro

Învață copilul preșcolar conceptul de "drept" și "curb"

Învață copilul preșcolar conceptul de "drept" și "curb" 

Forme geometrice pentru copii preșcolari

 Formele geometrice se pot arăta copilului la orice vârstă, chiar și dacă este bebeluș. A-i arăta formele în sine nu implică nici o posibilă problemă. Nu-i face rău că le privește, nu-i face rău dacă se joacă cu ele, preferabil în diferite culori. Știu părinți care nu le arată copiilor formele geometrice pe motiv că ele se învață de-abia la gradiniță/școală. Este greșit! Formele geometrice nu sunt incantații sacre pe care ai voie să le cunoști numai după inițiere! Copii pot fi expuși acestor forme chiar înainte de a vorbi. Problema ar putea apărea dacă ai, de la copil, așteptări mai mari decât poate el. De exemplu să-i spui denumirile și apoi să pretinzi să le recunoască.

  Eu am expus băiatul meu, de când era foarte mic, la forme geometrice de tot felul și de toate culorile. Dacă vedeam că ia una în mână și o privește mai atent îi spuneam: "pătratul roșu!", "cercul albastru!", și tot așa. Chiar daca el încă nu vorbea bine. Nu i-am pretins să le memoreze însă am observat că tot jucându-se cu ele a învățat singur, ușor, ușor. Acum le știe pe toate, inclusiv pentagon, haxagon, paralelogram, trapez etc.

  Cel mai simplu mod de a avea aceste "jucării" este să le decupezi din hârtie. Deschide programul de desenare "Paint" aflat pe orice PC cu Windows. Desenează figurile respective din prefabricate, doar le iei și alegi culoarea și mărimea atunci când le pui pe ecran. Listează-le la imprimantă, decupează și apoi dă-le copilului. Pentru că sunt de hârtie, nu are cum să fie periculoase. Copilul va fi încântat de atâtea forme colorate și se va juca o vreme cu ele. (mai mult decât orice jucărie scumpă de la magazin)

  Înainte de a-l învăța denumirile figurilor, sunt lucruri mai de bază și mai simple ce pot fi învățate. De exemplu care au linii drepte și care au linii curbe. Această lecție pe care i-o dai micuțului vine automat la pachet cu alte două, la fel de importante: gruparea și generalizarea conceptelor. Sunt două operații ale minții pe care mulți adulți presupun că există deja la copil. Dacă micuțul tău nu face aceste operații în mod curent și comod, el nu poate înțelege lecțiile de la grădi și o să capete o frustrare legate de aceste lecții. Acestea sunt două operații sunt esențiale pentru înțelegerea noțiunilor matematice de mai târziu.

  Învățarea liniei curbe și liniei drepte se face arătând copilului, cu degetul linia curbă și în același timp rostind: linie curbă. Apoi la fel cu linia dreaptă. Cum aceste forme le găsim des în natură, de câte ori ieși cu copilul la plimbare și vezi aceste forme, arată-i. Uite, vezi bordura de pe lângă stradă? Este o linie dreaptă! Vezi balta din stradă? Este o linie curbă! Conturul mâinii tale este tot o linie curbă! Poți să te joci cu o ață neagră pe o hârtie. Copilul va fi încântat pentru că este un obiect nou. Ața poate lua formă curbă sau formă dreaptă.

  Fiecare copil este unic, nu există o vârsă optimă de la care poți învăța copilul aceste noțiuni. Experiența mea îmi spune că după ce copilul vorbește, aceste noțiuni pot fi transmise însă fără pretenția să fie și învățate. Joactă-te cu copilul și transmite aceste noțiuni în timpul jocului. Vei fi surprins(ă) cât de repede vor fi învățate și apoi folosite de copil în limbajul lui zilnic.

  Lecțiile de la grădiniță și apoi de la școală vor fi mai ușoare, mai plăcute și, cel mai important, copilul va învăța alte aspecte din acele lecții, va pune alte întrebări față de colegii lui care iau contact prima dată cu aceste noțiuni. Acești copii sunt numiți "isteți" chiar dacă, probabil, nu există diferență de inteligență între ei și colegii lor. Acești copii au mai multe unelte mentale pentru a-și exprima ideile, au mai multe întrebări de pus și învață mai repede. Și, cel mai probabil, în viitorul apropiat, vor deveni mai inteligenți.

Acest blog este susținut de platforma de învățare a matematicii mquest.ro

Stimularea bebelușului

Stimularea bebelușului

Mai crede cineva mitul care zice ca bebelușii au nevoie doar de mâncare și iubire?

 Nu îți propun să-ți înveți copilul integrale. Acum vreau doar să-ți spun ce am făcut eu când Teodor era mic, mic de tot. Cred că asta l-a pregătit pentru noțiunile mai complexe care-l așteaptă de-acum.

   Bebelușul alocă o parte însemnată din creier doar pentru procesarea fețelor de oameni. O stimulare pe partea aceasta îi va încuraja rețelele neuronale să evolueze exact în fereastra de oportunitate. Din psihologia evoluționistă aflăm că este important ca bebelușul să învețe rapid să recunoască persoanele din jurul lui pentru ca asta este o strategie de supraviețuire. Este printre primele strategii de supraviețuire ale omului. Odată învățată bine această lecție, copilul trece la observații mai fine. De exemplu, observarea emoțiilor de pe fețe și acordarea comportamentului la situația curentă. Este începutul inteligenței emoționale, atât de valorizată în zilele noastre.

  

  În concluzie, bebelușul are nevoie să vadă fețe umane, multe fețe și mult timp.

    O mare parte din comunicare este non-verbală. Din toată comunicarea nonverbală, majoritatea semnalelor se transmit prin față. Dar cum putem expune bebelușul la fețe umane? Nu este practic să aducem în casă câte o persoană nouă pe zi ca să se joace cu bebelușul dar avem în schimb avantajul tehnologiei moderne.

  Soluția pe care am aplicat-o eu este să caut fețe de oameni care exprimă diferite emoții pe Internet. Am pus multe emoții pozitive însă nu m-am ferit nici de emoțiile negative "frica, supărarea, dezgustul etc.." Am tipărit aceste fețe color pe hârtie A4 și le-am lipit pe perete și pe tavan în zona pătuțului. Le schimbam la o săptămână. Am continuat atât timp cât Teodor a fost interesat de ele. Și a fost foarte interesat!

  Fixa câte o poză uitându-se la ea minute întregi. Jucăriile cu zornăituri erau pe locul 2. Îl captivau aceste fețe și evident fețele noastre. Într-adevăr, fotografiile nu erau vii dar erau totusi obiecte de interes și simțeam cum învață din ele. Îi vedeam bucuria/uimirea când scoteam foile și puneam unele noi.

  Când am observat că scade interesul, am înțeles că lecția s-a terminat și am început să diversific. Am schimbat fețele cu flori, cu diferite forme, cu diferite culori, cu mașini, cu copii jucându-se, etc.

  Nimic nu este mai valoros pentru bebeluș decât interacțiunea cu părinții lui. Ne-am gândit ce activități să inventăm pentru a veni în întâmpinarea bebelușului și a ne potrivi cu cerințele de dezvoltare din acel moment. A fost un proces de încercare și eroare. Câteva jocuri au "prins" mai mult decât altele și le-am folosit mai mult.

  De exemplu, eu lucram adesea la laptop și Teodor era adesea în apropiere. L-am vâzut curios, ce puteam să-i arăt? Am citit despre un studiu făcut pe bebeluși unde au expus copiii la filme care promiteau că măresc inteligența. Experimentul s-a realizat în felul următor:

• Un grup de bebeluși a fost monitorizat dar nu a avut indicații speciale (grupul de control).
• Un grup de bebeluși, îl vom numi grupul 1 a fost expus la filme care au pretenția că măresc inteligența.
• Un alt grup de bebeluși (grupul 2) a avut în program activități (jocuri) cu părinții în timpul cât cei de la grupul 1 se uitau la filme.

Concluziile au fost surprinzătoare:

• Inteligența copiilor de la grupul 1, cei care au fost expuși la filme, a scăzut. Copii au rămas în urmă din punct de vedere cognitiv față de grupul de control. (Mai târziu au fost observate și probleme la achiziția limbajului pentru acest grup.)

• Bebelușii expuși regulat la activități cu părinții (expunere socială) (grupul 2) au înregistrat progrese în dezvoltare mai mari decât grupul de control.

(sunt mai multe astfel de studii, uite aici și aici.)

   Dar să revin la problema pe care o aveam. Copilul era curios să vadă ceva pe ecran și m-am gândit ce puteam să-i arăt. Iată ce am făcut: Am folosit calculatorul ca pe o jucărie cu care ne jucam amândoi. Am deschis "Paint", programul de desenare care există în orice PC (dacă nu e Windows se numește altfel, dar el este prezent) și, folosind unealta de colorare ("fill" sau "bucket") coloram ecranul în diferite culori și le numeam. Roșu! Albastru! Galben! Alb! Negru! etc. Apoi l-am învățat pe el să apese pe un buton ca să schimbe culorile. A fost cea mai mare descoperire! Nu exista o jucărie mai interesantă. Se vedea clar pe fața lui încântarea și râdeam amândoi. Apoi am depărtat laptop-ul de el și l-am încurajat să se târască ca să ajungă. A fost prima dată când Teodor, care avea doar câteva luni, a reușit să se târască toată diagonala patului mare. Și asta doar ca să ajungă la un buton pentru a schimba culoarea ecranului, din roșu în albastru!

  La ce i-a folosit? Nu cred că se poate determina exact unde l-am ajutat. Ce pot spune este că recunoștea culorile de bază cu mult înainte de 2 ani iar acum (la 5 ani) cunoaște cel puțin câteva nuanțe de culori în plus față de ce știu eu. 

  Iată cum crește un copil mare! Știu că nu sunt singurul care face așa, poate sunt doar singurul care scrie despre asta. Nu mai e suficient "cel mai bun lapte". Ești părinte? Gândește-te că bebelușul tău, când va fi mare va intra în competiție (la școală și pe piața muncii) cu copiii care au fost stimulați de când aveau câteva luni. Școala începe cu mult înainte de clasa pregătitoare!

Pentru mai multe articole interesante care vin în ajutorul părinților verificați pagina http://vorbestecorect.ro 

Acest blog este susținut de psihoevaluare.ro

Cum vorbesc cu copilul astfel încât să-i pregătesc gândirea pentru noțiunile matematice

Cum vorbesc cu copilul astfel încât să-i pregătesc gândirea pentru noțiunile matematice?

Jocul cu diferențe și asemănări

 Cu toții cunoaștem jocurile de asemănări și deosebiri. Le vedem peste tot în cărțile de copii dar nu le acordăm foarte mare importanță. De fapt, studiile arată că acest joc este foarte valoros pentru dezvoltarea capacităților cognitive la copii. Și, da, inclusiv coeficientul de inteligență. Jocul este cu atât mai valoros pentru că este foarte simplu și se poate aplica de la o vârstă fragedă.

Cum acționează asupra creierului?

   Pentru a găsi diferențele copilul trebuie în primul rând să recunoască părțile componente ale imaginii (fie că o vede pe hârtie sau afară, în natură, fie că o imaginează). Pentru asta își folosește lobul occipital. 

  Apoi copilul trebuie să analizeze relația dintre părți și poziția lor relativă. Asta implică procesări in lobul parietal și comunicarea dintre cele două.

  Urmează apoi memoria de scurtă durată: copilul trebuie să țină minte cum arăta obiectul din stânga pentru a-l compara cu cel din dreapta.
  În final la descoperirea diferențelor este activat lobul frontal și comunicarea cu celelalte părti ale creierului. Acest exercițiu încurajeaza creierul să își dezvolte căile de comunicație între module, exact partea care este deficitară la copii.

E bun și pentru adulți ?

  Excelent pentru adulți! Este un exercițiu foarte util și pentru adulți doar că puțin modificat. L-am întâlnit la cursuri de dezvoltare personală și la cursuri de management/leadership. Se iau două lucruri/concepte la întâmplare, preferabil din domenii diferite. De exemplu: care este asemanarea dintre un calculator și un delfin? Care este asemănarea dintre un măr și un tren? Atunci când stai la coadă sau aștepti să intri la dentist, răspunde la câteva întrebări de genul ăsta. Creierul se va reconfigura astfel încât să poată vedea și dincolo de activitățile obișnuite. Se va obișnui să facă legături între lucruri care aparent nu sunt legate. Vor crește "la modul cel mai real" noi căi de comunicație dintre diferite zone ale creierului. Se va mări eficiența și viteza cu care ideile circulă dintr-o zonă în alta. Mintea se va obișnui să găsească soluții creative acolo unde alții se blochează.

  Diverse studii psihologice arată că oamenii percep diferit asemănările și diferențele dintre lucruri/fenomene/concepte. Pentru aceleași obiecte, unii oameni le percep ca fiind mai degrabă asemănătoare iar alții mai degrabă diferite. Din acest motiv apar numeroase conflicte între soț/soție, angajat/angajator etc. Unul vede diferențe de care ar fi trebuit ținut cont, altul spune că este același lucru. Acest exercițiu te ajută să înțelegi de ce persoana cu care ai un conflict vede lucrurile altfel.

Cum îl aplic la copilul meu ?

  Varianta clasică are aplicabilitate limitată. E greu și plictisitor să pui un copil de 4-5 ani să se concentreze la o carte și să găsească diferențe. O soluție mult mai bună este să inserezi aceste întrebări în conversație. Mergi cu copilul pe strada și tu te gândești la problemele de la servici? Pierdere de vreme, oricum nu le vei rezolva așa. Mult mai eficient valorifici timpul vorbind cu copilul:

• Care e diferența dintre vrăbii și porumbei? Dar asemănarea? Uite o broască? Îl intreb care este diferența dintre o broască și șarpe? Dar asemănările?
• Mergem cu mașina? Îl întreb care e diferențele dintre mașină și bicicletă?
• Mâncăm înghețată? Îl întreb care este diferența dintre înghețată și ciocolată. Dar asemănarea ?
• La muzeu am văzut un rechin. Pe drum spre casă îl întreb care sunt diferențele dintre rechin și delfin? Dar asemănările (n-am scris întâmplător această întrebare, răspunsul este interesant și copilul învață mult aflând răspunsul corect doar la această întrebare)
• Copilul este vesel și râde pentru că a găsit ceva amuzant? După ce se liniștește întreabă-l care e diferența dintre atunci când e vesel și atunci când e trist? Această întrebare îi va mări conștiența față de emoțiile sale. Va învăța cum să-și aducă în conștient aceste emoții, le va recunoaște mai ușor. Pe scurt? O întrebare excelentă pentru a-i dezvolta inteligența emoțională.

Spune și tu ce l-ai întrebat azi pe copilul tău ?

Pentru mai multe articole interesante care vin în ajutorul părinților verificați pagina http://vorbestecorect.ro
Acest blog este susținut de platforma de învățare a matematicii mquest.ro

Întrebări care încurajează copilul să judece

Întrebări care încurajează copilul să judece

 

 Desigur matematica nu începe cu număratul. N-are cum să-l intereseze pe copil număratul. Mii de ani oamenii nu au știut să numere (dar știau totuși calculul elementar, mai multe despre asta într-o poveste ulterioară pentru copii ceva mai mari). Matematica începe cu încurajarea copilului să-și folosească propria minte. Dacă se obișnuiește să facă asta în mod natural și spontan atunci matematica (cea abstractă, cu calcule, proporții, trigonometrie și integrale) îi va plăcea în mod natural. Așa cum unui bebeluș îi place laptele. 

   

 Din păcate acest lucru nu e chiar așa de simplu de făcut. Dar, din fericire există multe unelte în tolba părintelui cu care poate face marea lucrare în copilul său.

    Încep acum cu seria întrebărilor de tipul "Ce e mâine pentru azi ?"

    Sunt excelente pentru scopul propus și foarte distractive! Singura condiție este ca fiul/fiica ta să le înțeleagă. Dacă nu le înțelege, nu insista, încercă peste 3 luni.

    Iată cum am descoperit aceste întrebări:

    Sunt cu Teodor în parcul Herastrău. Ne plimbăm cu bicicletele. Mă întreabă ceva despre mâine și nu înțeleg. Apoi îmi dau seama că nu știe foarte bine noțiunile de "alaltăieri, ieri, azi, mâine, poimâine". I le explic și după ce-mi dau seama că le-a înțeles inventez un joc pentru el. Iată dialogul:

 - Ce e azi pentru mâine?

 - Ce ????? 

 - Fii atent la întrebare: Ce e azi pentru mâine? Imaginează-ți că e mâine. Cum vom povesti despre ziua de azi? Cum îi vom spune mamei despre ce am făcut azi în parc? Îi vom spune că ieri am fost în parc. Prin urmare azi pentru mâine este ieri.

I-am arătat apoi pe cele 5 degete de la mâna stângă. Cel mic este alaltăieri, inelarul - ieri, mijlociul - azi, arătătorul mâine iar degetul mare este poimâine.

alaltăieri | ieri | azi | mâine | poimâine

 - Da (a răspuns Teodor, semn că a înțeles jocul), azi pentru maine este ieri. (Ținea strâns degetul mijlociu cu degetele de la mâna dreaptă)

 - Ce e mâine pentru azi ?

 - Mâine

 - Corect!

 - Dar ce e azi pentru ieri ?

 - Tot mâine!

 - Corect! Bravo!

 - Ce e maine pentru ieri ?

 - Poimâine!

 - Ce e azi pentru alaltăieri?

 - Tot poimâine!

 - Ce e ieri pentru mâine?

 - Alaltăieri!

 - Ce e azi pentru poimâine?

 - Tot alaltăieri!

   Am ținut-o așa tot drumul. Când am ajuns acasă continuam și mama credea inițial că vorbim păsărește! Apoi i-am spus și ei jocul și ne-am distrat impreună.

  

   Operațiunea pe care o face mintea pentru a rezolva genul ăsta de probleme este întâlnită foarte des în matematică. De la cea mai simplă probă a adunării, la problemele care se rezolvă prin metoda mersului invers până la calcule complexe de analiză matematică.

    Iată cum o banală plimbare s-a transformat într-o lecție prețioasă pe care cred, orice gădiniță ar putea s-o pună într-una din activitățile de la grupa mare.

    Da, matematica e grea atunci când ți se prezintă această problemă împreună cu multe altele (operația de adunare, scădere și proba adunării de exemplu). Copilul de-abia poate asimila noțiunile noi de matematică. Normal că-i vine greu să asimileze atâtea noutăți într-un timp scurt. Dacă nu este obișnuit de la gădiniță cu astfel de operații de calcul relativ, efortul lui va fi și mai mare și, ce e mai important, adesea experiența va fi neplăcută și chinuitoare.

   Dar dacă un copil execută cu ușurință și cu plăcere (aducându-și aminte de plimbarea în parc) acest fel de operațiuni relative. Atunci, proba adunării i se va părea extrem de ușoară și pe alocuri distractivă chiar! Va spune că matematica e într-adevăr ușoară și că-i place.

  Am încercat să explic, e doar începutul, cum matematica poate fi văzută de copil ca un joc sau ca o continuare a unui joc pe care l-a mai făcut. De fapt, mulți dintre matematicieni (de exemplu Gauss) au început matematica din joacă apoi toată viața au continuat să se joace, jocuri din ce în ce mai complexe. Sunt elevi care privesc rezolvatul de probleme dificile ca o joacă, așa cum alții completează integrame sau se joacă pe calculator.

  Ai și tu un exemplu de joc care activează mintea copilului? Te rog adaugă la comentarii!

Pentru mai multe articole interesante care vin în ajutorul părinților verificați pagina http://vorbestecorect.ro 

Acest blog este susținut de platforma de învățare a matematicii mquest.ro

Perspective noi pentru mintea unui copil

   Ce ajută dezvoltarea abilităților cognitive la copii și la adulți?

   Răspunsul simplu: "multe" iar de încurcat e una foarte importantă: "frica". O să vorbesc mai pe larg despre frică și cum împiedică ea dezvoltarea creierului într-un articol viitor.

   Din astea "multe" vreau să accentuez acum un factor care nu este așa de evident dar este totuși foarte important. Un factor care poate face diferența dintre un copil normal și un copil care iese în evidență.

    Este vorba despre oferirea copilului perspective diferite asupra lumii. Adultul știe intuitiv că are nevoie de perspective multiple și de cele mai multe ori le caută singur. Vezi o construcție interesantă și după ce te saturi de privit te întrebi:  Oare ce e dincolo?  La plimbare în parc ai chef să mergi pe o cârare pe care n-ai mai fost. etc.

   Copilul știe și el că are nevoie de perspective diferite dar nu le poate căuta pentru că este dependent de părinte.

• De câte ori te-a tras copilul de mână aiurea și i-ați spus mai blând sau mai puțin blând: "Fii cumine! Mergi frumos! Nu mă mai trage de mână!" Poate vroia să observe ceva, o buburuză, o piatră mai ciudată. Poate dorea să vadă ce este dincolo de acel pom, acea mașină etc...
• A intrat copilul intenționat într-o baltă. L-ai lăsat? Gândește-te că face lucrul ăsta pentru prima dată, sau a doua, sau a treia, oricum creierul lui încă învață din asta. Copilul vrea să experimenteze cum este să te uzi pe ghete. Are nevoie de această experiență simplă ca mai târziu să treacă la experiențe mai elevate. Dăruiți-i aceasă experiență cu explicația că nu este chiar cel mai bun lucru pe care poate să-l facă.
• Am văzut prea mulți copii foarte mici (< 2ani) în parc plângând pentru că nu sunt lăsați să se urce în aparatele de joacă dedicate copiilor mai mari. Părinții nu-i lasă pe bună dreptate: se pot lovi. Copii plâng și ei tot pe bună dreptate, au nevoie de experiența asta. De exemplu, știu un caz în care o fetiță plângea de mi s-a făcut mie milă. Vroia să se urce pe un tobogan mai mare decât era potrivit pentru vârsta ei. Mă gândeam că s-ar putea face totuși un compromis. Scara toboganului era suficient de solidă astfel încât se putea urca și părintele cu ea. Nu era necesar să alunece pe tobogan, ar fi fost suficient să se urce acolo și apoi să coboare. Fetița iși dorea foarte mult să vadă lumea de sus și arăta cu degetul disperată în sus.

• Îmi aduc aminte de Teodor când era mai mic și mergeam cu el într-un supermarket de bricolaj. Se uita la fiecare șurub, la fiecare piuliță. Era pur și simplu fascinat de piesele expuse pentru ca nu mai văzuse așa ceva. Foamea ne scotea din magazin! Acum (la 5 ani) cunoaște toate uneltele de mână inclusiv cele mai putin cunoscute (preduceaua, capsatorul de mână etc.) dar nu asta este cel mai important. Este important că i-am hrănit curiozitatea de bază iar acum când mergem într-un magazin de bricolaj nu mai numără șuruburile ci mă întreabă: "Tati, cum sudează un aparat de sudură ?", "Tati, da' cum a intrat burghiul ăsta în ditamai pietroiul ?" "Da' oțelul e mai tare decât piatra ?"

   Ar fi multe exemple, ideea este că atunci când copilul face ceva ce crezi că n-ar trebui gândește-te dacă nu cumva este un caz în care el dorește să-și satisfacă o curiozitate. Dacă este așa, iți recomand să îl ajuți chiar dacă asta va necesita un spalat pe mâini cât mai rapid! :)

   Din păcate copilul nu știe să verbalizeze: "Mami (tati) vreau să văd ce este acolo, sunt tare curios!". El nu renunță ușor, o să mai facă asta și data viitoare dar dacă este respins mereu, în cele din urmă va renunța. Și asta e tragic. Pentru că va renunța să fie curios. Și va renunța să caute dincolo de ceea ce vede în mod normal.

   Mai vreau să povestesc un simplu exercițiu care nu m-am gândit că o să aibe așa un mare interes. Într-o seara l-am luat pe Teodor în cârcă și după câteva secunde am vrut să-l pun jos, (este deja destul de greu). El a ripostat mai mult decât de obicei și l-am mai lăsat puțin acolo plimbându-mă prin casă cu el așa. Am observat că se distra de minune când se uita la diferitele obiecte din casă și le vedea din perspectiva adultului. Biblioteca, rafturile, patul din camera lui, desenele de pe pereții din camera lui, lucrurile de pe masă, totul i se părea nou și foarte interesant! Le privea cu lăcomie și-mi spunea: hai acolo! Hai dincolo! Hai și în baie! Acum hai în bucătărie!

  Vă întrebați ce legătură are asta cu matematica? Are.
   Primele lecții de matematică nu sunt despre cifre, adunare și scădere. Primul pas în matematică este să ajuți copilul să judece cu mintea lui, să facă asta natural, să pună întrebări, să digere răspunsul și să -l integreze în judecata lui.

Să judeci cu propria minte nu-i lucru ușor.

Cel mai ușor e să judeci cu mintea mamei, a tatălui, a educatoarei, a profesorului, apoi a șefului, a prezentatorului TV și în final a omului politic.

 De-asta e grea matematica. Pentru că te obligă să judeci cu propria-ți minte. Să faci un efort de înțelegere. Dacă nu ești obișnuit de mic, e greu să deprinzi asta mai târziu. În plus lucrurile noi, sunt greu de digerat dar dacă mintea copilului este obișnuită să primească lucruri noi și în general experiențele au fost plăcute, atunci, și noțiunile noi de matematică vor fi acceptate mai ușor.

Despre devoltarea creierului la copii găsiți multe lucruri interesante în următoare carte:

Brain rules for baby de John Medina - neurochirurg printre multe altele.

Aflăm de aici, într-un mod intuitiv cum se dezvolta creierul unui copil și ce putem face noi, părinții ca să ne asigurăm că viitorul adult își va putea manifesta întregul potențial genetic.

Pentru mai multe articole interesante care vin în ajutorul părinților verificați pagina http://vorbestecorect.ro
Acest blog este susținut de platforma de învățare a matematicii mquest.ro