Învățarea implicită

Învățarea implicită

VS 

învățarea la școală

     Sunt mai multe feluri în care un elev învață. Lecțiile de la școală reprezintă doar una din variante. Elevul învață mult din interacțiunea cu alți elevi, de exemplu, sau din vizita la un muzeu, mai ales dacă muzeul este interactiv. Observ că mulți părinți leagă foarte mult învățarea de școală. Eu cred că acesta nu este chiar un lucru bun pentru că învățarea din afara școlii este cel puțin la fel de importantă. Și aici mă refer inclusiv la informațiile necesare pentru succesul academic.

   Învățarea din afara școlii este mai plăcută și uneori poate fi mai eficientă decât activitățile de la clasă. Sigur, nu poate înlocui prezentarea riguroasă realizată de profesor, dar o poate completa cu succes.

   Ne amintim cu toții de vizitele la muzeu, de excursii, de experimentele din clasă sau din aer liber (cei care am fost suficient de norocoși să facem), de atelierul bunicului sau de vizita la o fabrică. În toate aceste cazuri am învățat ceva nou, fără chiar să ne dăm seama. Lecția a fost așa de bine întipărită în minte încât nu se uită zeci de ani. 

    Se întâmplă adesea ca o lecție de la școală să fie înțeleasă mai bine pentru că elevul a mai întâlnit fenomenul în afara școlii. Diferența dintre el și colegii lui nu este mare dar fenomenul se amplifică în avalanșă. Să facem acum un experiment de gândire (gedankenexperiment cum îi plăcea lui Einstein să spună): Ne imaginăm că datorită faptului că elevul nostru a mai întâlnit fenomenul predat, poate să răspundă promt și corect la o întrebare venită de la profesor sau poate să pună chiar el o întrebare valoroasă. Acest lucru îi aduce aprecierea atât a profesorului cât și a colegilor. După această lecție, când ajunge acasă care crezi că este prima temă pe care o va face? 

   Hai să ne imaginăm acum (poate prin absurd) că elevul nostru are cel puțin câte o experiență extrașcolară pentru fiecare lecție predată. Cum crezi că va crește stima de sine a elevului? Hai să-l comparăm acum cu un coleg care aude subiectul pentru prima dată. Imaginează-ți diferența de capacitate de învățare pentru cei doi elevi care au, să zicem, aceleași competențe cognitive (IQ, EQ etc.)

   Prin aceste experimente imaginare am observat diferența dintre un elev care a avut parte de învățare implicită sau non-formală pe un anumit subiect și un elev care nu a mai întâlnit subiectul. Acum hai să descoperim de ce este valoros acest tip de învățare.

• În învățarea implicită elevul este prins fără gardă. Știm cu toții că pentru elevii de acum, lecțiile din clasă sunt plictisitoare. Sunt plictisitoare față de multitudinea de aparate multimedia cu care sunt bombardați și de multitudinea de feluri în care își pot petrece timpul în afara școlii. Când profesorul începe lecția, elevul iși comută creierul pe modul "REZISTĂ! SE VA TERMINA ÎN 50 MIN". Ori acest lucru nu se întâmplă atunci când este într-o excursie sau când cercetează atelierul bunicului.
• Curiozitatea este împinsă de ego pe parcursul învățării implicite. Atunci când vede ceva interesant, copilul devine curios, este normal, orice ființă umană sănătoasă face la fel. Această curiozitate este acum multiplicată pentru că acesta poate fi un material util de postat pe rețelele de socializare. Astfel, copilul întreabă, dorește să înțeleagă ca să poată anunța "noutatea" rețelei sociale din care face parte (virtual sau nu). E cool? Atunci merită atenție!
• Informațiile vin spontan și există un contrast mare. Asta înseamnă că elevul află mici bucățele de informație, mult diferite de contexul respectiv. De exemplu ne plimbăm prin parc și vedem un cub. Nu ratez ocazia și îi explic copilului că are 6 fețe, 12 muchii și 8 vârfuri, le numărăm, ne uităm la ele, pozăm cubul cu telefonul apoi mergem mai departe. Copilul va ține minte cel puțin că o figură geometrică în spațiu are fețe, muchii și vârfuri. Asta-i va folosi la clasă, foarte puțin, dar va conta.

     Învățarea implicită este spontană, rapidă, fără efort și de durată. De ce nu poate școala să imprime informațiile (și) în acest mod? Ce-ar fi dacă învățarea la școală s-ar produce rapid, aproape fără să ne dăm seama și pe deasupra să reziste timp îndelungat în memorie? Ce putem face astfel încât să combinăm cele două tipuri de învățare într-un mod inteligent și creativ astfel încât să se completeze și să se potențeze reciproc?

Pentru mai multe articole interesante care vin în ajutorul părinților verificați pagina http://vorbestecorect.ro
Acest blog este susținut de platforma de învățare a matematicii mquest.ro

Disciplina învățării (sau) ce mesaj dăm copiilor despre importanța studiului.

Disciplina învățării (sau) ce mesaj dăm copiilor despre importanța studiului.

    Dacă întrebi un părinte, la întâmplare: "Cât de important crezi că este studiul la copiii tăi?" Aproape toți îți vor răspunde: "Este foarte important!". La întrebarea: "Ce faci pentru a asigura un mediu de învățare cât mai bun copiilor tăi?" ți se va răspunde lucruri asemănătoare cu: "Muncesc pentru a le asigura tot ce au nevoie." "Fac orice pentru copiii mei." etc. Am analizat câteva familii și într-adevar, o mare parte din bugetul familiei merge către copii dar oare este suficient?

   Subiectul de azi este "disciplina învățării", ceva la care nu toți părinții se gândesc și totusi este crucial pentru o performanță școlară ridicată. Sunt foarte puțini copii automotivați și mai rar sunt copiii cu o disciplină care vine din interior. Pentru toți ceilalți, părinții au datoria să le transmită mesajele corecte în această direcție. Zic "mesajele corecte" și nu folosesc termenul "să-i învețe" pentru că acest lucru nu este învățat de copii dacă le spunem ci este învățat din comportamentul părinților prin modelare. Celebrul "du-te și învață" sau "mai pune mâna pe-o carte" este anacronic, nu funcționează și s-ar putea să facă mai mult rău decât bine.

  Orice copil are o înclinație naturală către cercetarea mediului înconjurător și căutarea de informații noi. Exact această înclinație trebuie cultivată și canalizată către studiu. Pe de altă parte, copii au o tendință, tot naturală, de a se plictisi repede, de a începe mai multe lucruri și a nu termina nici unul și de a primi "de-a gata" lucruri și informații (de exemplu stimularea mentală din filme și jocuri pe calculator/consolă). Aceste tendințe le descurajăm prin exemplu (da, știu, e greu) și prin eliminarea factorilor care distrag copilul de la activitățile importante. De exemplu, cel mai mare factor disturabator este televizorul aflat în camera copiilor. Dacă există televizor în camera copiilor tăi sau copiii au acces nelimitat la televizor în altă parte sau petrec mai mult de 1-2 ore pe zi la TV nu citi mai departe, îți pierzi timpul.

Ce putem face concret? Iată câteva exemple despre comportamentul nostru ideal în prezența copiilor.

• Am început un lucru, ma străduiesc să-l termin.
• Este foarte util pentru un copil să-și vadă părinții citind o carte din când în când.
• Nu mă uit la televizor cu orele, chiar dacă este duminică.
• Am sosit acasă și știu ca am o treabă, o rezolv. Nu mă uit puțin la televizor înainte. Dacă sunt obosit, stau 10 min în pat, mă refac apoi mă ridic și rezolv problema.
• Atunci când lucrez (fie că lucrez ceva important sau doar citesc, completez acte, etc) nu permit celorlalti să facă zgomot în jurul meu.
• Nu lucrez acolo unde alte persoane discută.
• Nu lucrez cu muzică, radio sau televizor aprins. Da, știu, unuii pretind că doar așa pot lucra. Este o amăgire și un mit demontat de zeci de studii. E mai eficient să lucrez o perioadă în liniște și apoi să fac pauze de 10 minute în care pot asculta muzică, etc...

Ce fac eu pentru a da copilului mesajele corecte?

• Când mergem la supermarket primul raft pe la care trecem este cel de cărți. Dacă vedem o carte pe care copilul și-ar dori-o, o cumpărăm. Mesajul este, oricând putem cumpăra o carte pentru că este important, pentru materiale de studiu există buget nelimitat. (chiar dacă nu este așa, ăsta este mesajul pe care îl primește copilul, și pe viitor va avea curaj să ceară lucuri esențiale pentru învățare)
• Dacă observ că îi lipsește ceva legat de studiu/grădiniță/școală, cumpăr cu prima ocazie acel ceva.
• Dacă observ că este curios despre un anumit domeniu (de exemplu de câteva zile mă întreabă despre balene) îi arăt cărți, filme, informații pe Internet despre acest subiect cât mai curând posibil. Am aflat chiar ieri despre o cercetare care s-a facut în Marea Britanie: copiii care susțin activități cu tatăl lor își dezvolta inteligența mai mult decât ceilalți. Da, inteligența care se credea că este înnăscută. Și nu este suficient ca tatăl să fie sub același acoperiș. Este nevoie de implicarea directă a tatălui în activități cu micuțul începând de la 3 ani.
• Dacă observ că băiatul meu se uită într-o carte sau face orice altceva legat de studiu, atunci fac tot posibilul să-l feresc de întreruperi. Acest lucru este mai greu decât îți imaginezi. Este posibil ca în acel moment să am alte planuri. De exemplu, aveam planificată o plecare cu mașina în alt oraș. Înainte cu 10 min de plecare Teodor deschide o carte și începe să mă întrebe ceva despre un subiect anume. Toată lumea era îmbrăcată, bagajele erau făcute dar am întârziat plecarea 30 min pentru a epuiza subiectul. Mesajul transmis sau ce înțelege copilul: Cititul și studiul în general este o activitate extrem de importantă. Curiozitatea este răsplătită. De căte ori te-a întrebat copilul ceva și răspunsul tău a fost "Pleacă de-aici că am treabă!". Acest comportament este deosebit de nociv. Mesajul transmis este: "Curiozitatea este un lux, este riscant să fiu curios" iar după câteva episoade asemănătoare copilul nu va mai întreba și nici nu va mai cerceta singur.
• Copilul se uită într-o carte și brusc apar musafiri. În multe familii copilul este scos din activitatea lui pentru că "A venit bunica!" sau "A venit vecina cu copilul ei!". La noi nu este chiar așa, musafirii pot să mai aștepte în altă cameră. Mesajul transmis: Atunci când studiez sunt apărat de întreruperi pentru că ce fac eu este important.
• Copilul face activități școlare iar în camera alăturată se discută aprins sau merge televizorul. Închid ușa și televizorul iar musafirii sunt rugați să discute mai încet. Câți părinți fac asta?
• Copilul citește dar am observat că a făcut ceva pentru care trebuie mustrat (de exemplu a spart un vas, a dat pe jos supa, a lăsat ușa de la frigider deschisă etc.) Amân mustrarea până copilul termină.

Toate aceste lucruri nu fac decât să convingă copilul că ceea ce face el este cel puțin la fel de important cu ceea ce facem noi, adulții. Studiul este o activitate protejată și oricând va avea sprijinul nostru pentru a o realiza.

Pentru mai multe articole interesante care vin în ajutorul părinților verificați pagina http://vorbestecorect.ro
Acest blog este susținut de platforma de învățare a matematicii mquest.ro

Jocul de Table - Dezvoltarea numărării prin fotografiere la copii

Table - Dezvoltarea numărării prin fotografiere la copii

Jocul de table

 Recunosc, nu-mi place jocul de table. Din respect pentru cei care îl joaca nu spun mai mult. Băiețelului meu de 5 ani îi place, îl joacă bine și cu plăcere cu mami. În ultima vreme văd cum reușește să-l joace fără ajutor și câte-o dată chiar câștigă.

    Am stat o dată lângă ei să-mi dau seama cu ce-l poate ajuta acest joc și am fost convins că timpul nu este pierdut, ba dimpotrivă este un exercițiu excelent din mai multe puncte de vedere. O să le iau pe rând dar o să păstrez ce-i mai bun pentru final.

• Număratul este în mod cert exersat pe toată durata jocului. Ca să poți juca bine trebuie să visezi număratul. Când Teodor a început să joace table, nu depășise nivelul de numărat. Acum cu siguranță lecția despre numărat este istorie. Una este să știi să numeri și alta este să ai număratul integrat precum mersul. Este o diferentă majoră între competența conștientă și competența inconștientă. Dacă știi un lucru la nivel conștient și faci un oarecare efort să-l reproduci este bine. Dar numai în momentul în care cunoști un lucru la nivel inconștient ești pregătit pentru următoarea lecție. De exemplu, un bebeluș știe să meargă. Asta înseamna că poate să se deplaseze din dormitor în bucătărie, singur pe două picioare. Dar asta nu înseamnă că poate alerga prin parc! Doar în momentul în care mersul va putea fi reprodus fără efort (competența inconștientă) va fi pregătit pentru următoarea lecție (fuga). Mai departe, doar în momentul în care va fugi cu ușurință va putea să se joace cu copii de-a v-ați ascunselea. Așadar jocul de table favorizează integrarea număratului la nivel inconștient. Ar fi suficient acest aspect ca să recomand acest joc la copii începând de la 4 ani și jumătate (sau 5 în funcție de fiecare copil).
• Strategia folosită în jocul de table este printre cele mai simple dintre toate jocurile cu mutări pe care le știu. (șah, go, remi, jocuri de cărți etc..) Din pricina asta, un copil de 5 ani o poate înțelege și folosi. Ce alt joc obligă copilul să ia o decizie la fiecare 30 de secunde? Copilul este ferit, în general, de a lua decizii. Toate deciziile sunt luate de părinți și educatori în locul lui. El nu are noțiunea de decizie și apoi urmări ale deciziei lui. Unii se trezesc la 18 ani fără această noțiune și atunci urmările nu mai sunt doar un cucui sau un picior scrintit! :) Jocul de table începe această lecție care apoi, bineînțeles, trebuie continuată de câtre părinți cu alte "unelte". Ceea ce vreau să subliniez este că pe parcursul jocului e bine să fie făcută această observație copilului: Ai văzut? Trebuia să te gândești mai bine! Data viitoare vei fi mai atent.
• Zarurile sunt cireașa de pe tort! Și nu, nu aruncatul zarurilor este așa de important deși n-aș ignora nici experiența asta pentru un copil. Și anume să înțeleagă ce înseamnă un eveniment aleator (majoritatea persoanelor nu fac diferența între un fenomen aleator și unul haotic dar asta este o altă poveste pentru cei mari).

Zaruri - numărarea prin fotografiere

      Cheia este citirea zarurilor! Gândește-te cum citești zarul. Numeri punctele negre: 1,2,3,4? Sau privești zarul și pur și simplu știi câte puncte sunt pe el? Mai degrabă a doua variantă. Asta se cheama numărarea prin fotografiere, adică numărarea instantanee.

     Nu cred că este o surpriză pentru nimeni, copiii numără: 1,2,3,4.  Faptul că nu știu să fotografieze numărul obiectelor de la 1 la 6 îi împiedică să învețe lucruri mai importante. Îi împiedică să învețe următoarele noțiuni de matematică. Până când această lecție nu este învățată pe deplin (competența inconștientă), nu se pot învăța adunările, scăderile, chiar și număratul peste 10. Adunarea presupune, la majoritatea persoanelor, vizualizarea termenilor. Ori dacă eu nu pot să "văd" numărul 5 sau 6, cum o să pot să-l adun cu 4?

      Majoritatea exercițiilor din caietele de clasa 0 și din manualul de clasa I sunt bazate pe numărarea obiectelor de la 1 la 10 și apoi realizarea unor corespondențe. Copilul care poate să numere instantaneru, prin fotografiere, așa cum numărăm noi punctele de pe zar, va rezolva exercițiile mai repede și va fi privit ca un copil talentat la matematică. Eu zic: nu-i nici o minune! Pur si simplu acel copil a fost antrenat la aruncarea zarurilor (și la alte lucrui pe care le-am menționat pe blog). Minunea este atunci când în mintea copilului se naște următoarea idee: "Sunt bun la matematică". Aici este minunea! De aici înainte, cerul este limita!

Acest blog este susținut de platforma de învățare a matematicii mquest.ro

Jocul conexiunilor - cuvintele prietene

Jocul conexiunilor: "Cuvintele prietene"

Cum încurajăm creierul copilului să-și dezvolte noi conexiuni

 Iată un joc pe care l-am inventat în drum spre gădiniță (grupa mare). Eram în căutarea unei metode să-mi învăț băiatul noi cuvinte. Este fix  în fereastra de oportunitate pentru așa ceva. În funcție de cât de multe cuvinte va asimila acum, va putea înțelege mai bine sau mai superficial conceptele care se predau la școală. 

  Un concept se "prinde" mai bine în spațiul cognitiv dacă găsește un teren mai bogat, mai fertil. În aceste condiții crește și poate face pui. Bogăția terenului cognitiv este direct proporțională cu numărul de idei/concepte/cuvinte pe care copilul le cunoaște deja. La rândul lui, acest număr este direct proporțional cu numărul de idei/concepte/cuvinte la care copilul este expus în fereastra de oportunitate și nu numai. Procesul continuă la nesfârșit ca o spirală. Pentru cei care știu, acest tip de creștere are o denumire în matematică. Se numește "creștere exponențială". Creșterea este foarte anevoioasă la început, însă după ce trece de o fază critică, pur și simplu explodează. Cu tristețe observ că la unii copii faza critică nu este atinsă, adica explozia nu are loc niciodată.

   Memoria umană nu este ca memoria unui calculator, sau ca memoria unei benzi de magnetofon. Ținem minte un concept doar dacă avem unde să-l ancorăm în minte. La fel se întâmplă și cu înțelegerea. De fapt cele două sunt legate. Memorăm mult mai bine un concept daca îl înțelegem. Înțelegem mai bine un concept dacă avem deja în memorie lucruri asemănătoare. Ce înseamnă să-l înțelegem? Să îl putem integra (lega) de alte concepte pe care le știm deja. Adica le-am  memorat în trecut. Nu ți se pare că ne învârtim în cerc? (de fapt este o spirală, un cerc din ce în ce mai mare)

Ciclul memorie - înțelegere

   Înțelegerea și memoria depind doar indirect de vârstă. Copilul preșcolar nu înțelege ceva pentru că încă nu are teren fertil pentru acel ceva, nu pentru că n-ar avea capacitatea cognitivă din cauza vârstei. Bineînțeles, nu are teren fertil pentru ca n-a avut încă timp să-l dezvolte. Dar timpul se poate folosi bine sau se poate pierde.

 Obișnuiam să-i spun lui Teodor câte un cuvânt nou în fiecare zi. Era curios dar nu era chiar atât de încântat la aflarea lui. E normal, nu-l ancoram de nimic și nici nu sunt sigur că le-a asimilat. După cum spuneam eram în căutarea unei variante mai bune de transmitere a cuvintelor noi. Și azi, în drum spre grădiniță am văzut un cățel pe trotuar și i-am zis: 

 - Uite un cățel! Spune-mi un cuvânt legat de cuvântul "cățel".

 - Pișu de cățel! Îmi spune, cu tonul lui pus tot timpul pe șotii.

 - Eu zic asfalt! Spune-mi acum un cuvânt legat de asfalt.

 - Apă! (E ud pe jos, plouă)

 - Pește

 - Mâncare

 - Gură

 - Fluier

 - Sunet

 - Muzică

 - Ureche

 - Timpan

 - Tobă (desigur, i-am explicat că există un fel de tobă care se numește timpan)

 - Bețe

 - Orez (i-am expicat că orezul se poate mânca și cu ajutorul unor bețe, și mai târziu a trebuit să-i și arăt)

 - ...

 - ...

   Am continuat așa până la grădiniță. Din când în când izbucneam amândoi în hohote de râs! Cu puțin timp înainte să ajungem la grădi mi-a venit altă idee. Acum hai să vedem dacă mai putem repeta jocul. Eu zic cățel! Pișu de cățel! asfalt, apă, pește, mâncare .... Spre surprinderea mea am știut amândoi toate cuvintele, fără să ne gândim prea mult, fără să ne chinuim. Pur și simplu am memorat, și eu, și el, zeci de cuvinte în câteva minute! Am râmas profund mirat nu numai de performanța lui dar și de performanța mea! Și mi-am dat seama apoi că acest joc este și un excelent joc de memorie.

 Hai să recapitulăm acum la ce e bun acest joc:

•  Dezvoltă vocabularul
•  Oferă oportunități pentru discuții și explicații
•  Dezvoltă conexiuni cognitive (foarte importante pentru că numărul de neuroni este limitat însă numărul de conexiuni care se pot face între ei este imens. Capacitățile cognitive (inteligență, memorie, creativitate, etc.) nu constau în numărul de neuroni care este aprox. la fel pentru toți oamenii, ci în numărul de conexiuni între acești neuroni.)
•  Dezvoltă imaginația
•  Dezvoltă creativitatea (copilul este obligat să găsească noi sensuri pentru cuvinte, noi asociații, vezi trecerea de la bețe de tobă la bețele de mâncat). Exact tipul ăsta de operație mentală este căutat în noua societate informațională.
•  Antrenează memoria (de fapt face mult mai mult decât antrenament, dezvoltă strategii de memorare, adicâ învață copilul cum să abordeze memorarea unor concepte abstracte prin legarea creativă de concepte deja știute. Doar pe acest subiect s-au scris zeci de cărți, o să revin într-un articol viitor.)
• Nu în ultimul rând este distractiv, plăcut de jucat și potrivit pentru 5 ani, poate chiar mai devreme.
• Este scalabil  (adică se poate juca la nivelul intelectual la care se dorește și cu câte persoane se dorește)

  Nu știu dacă mai există acest joc prin urmare nici nu știu dacă are deja un nume. Teodor a vrut ca numele jocului să fie "Cuvintele prietene". 

#CuvintelePrietene

Vă doresc distracție plăcută!

Tu ce șir de cuvinte ai găsit? Te rog comentează!
Acest blog este susținut de platforma de învățare a matematicii mquest.ro

Învață copilul preșcolar conceptul de "drept" și "curb"

Învață copilul preșcolar conceptul de "drept" și "curb" 

Forme geometrice pentru copii preșcolari

 Formele geometrice se pot arăta copilului la orice vârstă, chiar și dacă este bebeluș. A-i arăta formele în sine nu implică nici o posibilă problemă. Nu-i face rău că le privește, nu-i face rău dacă se joacă cu ele, preferabil în diferite culori. Știu părinți care nu le arată copiilor formele geometrice pe motiv că ele se învață de-abia la gradiniță/școală. Este greșit! Formele geometrice nu sunt incantații sacre pe care ai voie să le cunoști numai după inițiere! Copii pot fi expuși acestor forme chiar înainte de a vorbi. Problema ar putea apărea dacă ai, de la copil, așteptări mai mari decât poate el. De exemplu să-i spui denumirile și apoi să pretinzi să le recunoască.

  Eu am expus băiatul meu, de când era foarte mic, la forme geometrice de tot felul și de toate culorile. Dacă vedeam că ia una în mână și o privește mai atent îi spuneam: "pătratul roșu!", "cercul albastru!", și tot așa. Chiar daca el încă nu vorbea bine. Nu i-am pretins să le memoreze însă am observat că tot jucându-se cu ele a învățat singur, ușor, ușor. Acum le știe pe toate, inclusiv pentagon, haxagon, paralelogram, trapez etc.

  Cel mai simplu mod de a avea aceste "jucării" este să le decupezi din hârtie. Deschide programul de desenare "Paint" aflat pe orice PC cu Windows. Desenează figurile respective din prefabricate, doar le iei și alegi culoarea și mărimea atunci când le pui pe ecran. Listează-le la imprimantă, decupează și apoi dă-le copilului. Pentru că sunt de hârtie, nu are cum să fie periculoase. Copilul va fi încântat de atâtea forme colorate și se va juca o vreme cu ele. (mai mult decât orice jucărie scumpă de la magazin)

  Înainte de a-l învăța denumirile figurilor, sunt lucruri mai de bază și mai simple ce pot fi învățate. De exemplu care au linii drepte și care au linii curbe. Această lecție pe care i-o dai micuțului vine automat la pachet cu alte două, la fel de importante: gruparea și generalizarea conceptelor. Sunt două operații ale minții pe care mulți adulți presupun că există deja la copil. Dacă micuțul tău nu face aceste operații în mod curent și comod, el nu poate înțelege lecțiile de la grădi și o să capete o frustrare legate de aceste lecții. Acestea sunt două operații sunt esențiale pentru înțelegerea noțiunilor matematice de mai târziu.

  Învățarea liniei curbe și liniei drepte se face arătând copilului, cu degetul linia curbă și în același timp rostind: linie curbă. Apoi la fel cu linia dreaptă. Cum aceste forme le găsim des în natură, de câte ori ieși cu copilul la plimbare și vezi aceste forme, arată-i. Uite, vezi bordura de pe lângă stradă? Este o linie dreaptă! Vezi balta din stradă? Este o linie curbă! Conturul mâinii tale este tot o linie curbă! Poți să te joci cu o ață neagră pe o hârtie. Copilul va fi încântat pentru că este un obiect nou. Ața poate lua formă curbă sau formă dreaptă.

  Fiecare copil este unic, nu există o vârsă optimă de la care poți învăța copilul aceste noțiuni. Experiența mea îmi spune că după ce copilul vorbește, aceste noțiuni pot fi transmise însă fără pretenția să fie și învățate. Joactă-te cu copilul și transmite aceste noțiuni în timpul jocului. Vei fi surprins(ă) cât de repede vor fi învățate și apoi folosite de copil în limbajul lui zilnic.

  Lecțiile de la grădiniță și apoi de la școală vor fi mai ușoare, mai plăcute și, cel mai important, copilul va învăța alte aspecte din acele lecții, va pune alte întrebări față de colegii lui care iau contact prima dată cu aceste noțiuni. Acești copii sunt numiți "isteți" chiar dacă, probabil, nu există diferență de inteligență între ei și colegii lor. Acești copii au mai multe unelte mentale pentru a-și exprima ideile, au mai multe întrebări de pus și învață mai repede. Și, cel mai probabil, în viitorul apropiat, vor deveni mai inteligenți.

Acest blog este susținut de platforma de învățare a matematicii mquest.ro

Stimularea bebelușului

Stimularea bebelușului

Mai crede cineva mitul care zice ca bebelușii au nevoie doar de mâncare și iubire?

 Nu îți propun să-ți înveți copilul integrale. Acum vreau doar să-ți spun ce am făcut eu când Teodor era mic, mic de tot. Cred că asta l-a pregătit pentru noțiunile mai complexe care-l așteaptă de-acum.

   Bebelușul alocă o parte însemnată din creier doar pentru procesarea fețelor de oameni. O stimulare pe partea aceasta îi va încuraja rețelele neuronale să evolueze exact în fereastra de oportunitate. Din psihologia evoluționistă aflăm că este important ca bebelușul să învețe rapid să recunoască persoanele din jurul lui pentru ca asta este o strategie de supraviețuire. Este printre primele strategii de supraviețuire ale omului. Odată învățată bine această lecție, copilul trece la observații mai fine. De exemplu, observarea emoțiilor de pe fețe și acordarea comportamentului la situația curentă. Este începutul inteligenței emoționale, atât de valorizată în zilele noastre.

  

  În concluzie, bebelușul are nevoie să vadă fețe umane, multe fețe și mult timp.

    O mare parte din comunicare este non-verbală. Din toată comunicarea nonverbală, majoritatea semnalelor se transmit prin față. Dar cum putem expune bebelușul la fețe umane? Nu este practic să aducem în casă câte o persoană nouă pe zi ca să se joace cu bebelușul dar avem în schimb avantajul tehnologiei moderne.

  Soluția pe care am aplicat-o eu este să caut fețe de oameni care exprimă diferite emoții pe Internet. Am pus multe emoții pozitive însă nu m-am ferit nici de emoțiile negative "frica, supărarea, dezgustul etc.." Am tipărit aceste fețe color pe hârtie A4 și le-am lipit pe perete și pe tavan în zona pătuțului. Le schimbam la o săptămână. Am continuat atât timp cât Teodor a fost interesat de ele. Și a fost foarte interesat!

  Fixa câte o poză uitându-se la ea minute întregi. Jucăriile cu zornăituri erau pe locul 2. Îl captivau aceste fețe și evident fețele noastre. Într-adevăr, fotografiile nu erau vii dar erau totusi obiecte de interes și simțeam cum învață din ele. Îi vedeam bucuria/uimirea când scoteam foile și puneam unele noi.

  Când am observat că scade interesul, am înțeles că lecția s-a terminat și am început să diversific. Am schimbat fețele cu flori, cu diferite forme, cu diferite culori, cu mașini, cu copii jucându-se, etc.

  Nimic nu este mai valoros pentru bebeluș decât interacțiunea cu părinții lui. Ne-am gândit ce activități să inventăm pentru a veni în întâmpinarea bebelușului și a ne potrivi cu cerințele de dezvoltare din acel moment. A fost un proces de încercare și eroare. Câteva jocuri au "prins" mai mult decât altele și le-am folosit mai mult.

  De exemplu, eu lucram adesea la laptop și Teodor era adesea în apropiere. L-am vâzut curios, ce puteam să-i arăt? Am citit despre un studiu făcut pe bebeluși unde au expus copiii la filme care promiteau că măresc inteligența. Experimentul s-a realizat în felul următor:

• Un grup de bebeluși a fost monitorizat dar nu a avut indicații speciale (grupul de control).
• Un grup de bebeluși, îl vom numi grupul 1 a fost expus la filme care au pretenția că măresc inteligența.
• Un alt grup de bebeluși (grupul 2) a avut în program activități (jocuri) cu părinții în timpul cât cei de la grupul 1 se uitau la filme.

Concluziile au fost surprinzătoare:

• Inteligența copiilor de la grupul 1, cei care au fost expuși la filme, a scăzut. Copii au rămas în urmă din punct de vedere cognitiv față de grupul de control. (Mai târziu au fost observate și probleme la achiziția limbajului pentru acest grup.)

• Bebelușii expuși regulat la activități cu părinții (expunere socială) (grupul 2) au înregistrat progrese în dezvoltare mai mari decât grupul de control.

(sunt mai multe astfel de studii, uite aici și aici.)

   Dar să revin la problema pe care o aveam. Copilul era curios să vadă ceva pe ecran și m-am gândit ce puteam să-i arăt. Iată ce am făcut: Am folosit calculatorul ca pe o jucărie cu care ne jucam amândoi. Am deschis "Paint", programul de desenare care există în orice PC (dacă nu e Windows se numește altfel, dar el este prezent) și, folosind unealta de colorare ("fill" sau "bucket") coloram ecranul în diferite culori și le numeam. Roșu! Albastru! Galben! Alb! Negru! etc. Apoi l-am învățat pe el să apese pe un buton ca să schimbe culorile. A fost cea mai mare descoperire! Nu exista o jucărie mai interesantă. Se vedea clar pe fața lui încântarea și râdeam amândoi. Apoi am depărtat laptop-ul de el și l-am încurajat să se târască ca să ajungă. A fost prima dată când Teodor, care avea doar câteva luni, a reușit să se târască toată diagonala patului mare. Și asta doar ca să ajungă la un buton pentru a schimba culoarea ecranului, din roșu în albastru!

  La ce i-a folosit? Nu cred că se poate determina exact unde l-am ajutat. Ce pot spune este că recunoștea culorile de bază cu mult înainte de 2 ani iar acum (la 5 ani) cunoaște cel puțin câteva nuanțe de culori în plus față de ce știu eu. 

  Iată cum crește un copil mare! Știu că nu sunt singurul care face așa, poate sunt doar singurul care scrie despre asta. Nu mai e suficient "cel mai bun lapte". Ești părinte? Gândește-te că bebelușul tău, când va fi mare va intra în competiție (la școală și pe piața muncii) cu copiii care au fost stimulați de când aveau câteva luni. Școala începe cu mult înainte de clasa pregătitoare!

Pentru mai multe articole interesante care vin în ajutorul părinților verificați pagina http://vorbestecorect.ro 

Acest blog este susținut de psihoevaluare.ro

Cum vorbesc cu copilul astfel încât să-i pregătesc gândirea pentru noțiunile matematice

Cum vorbesc cu copilul astfel încât să-i pregătesc gândirea pentru noțiunile matematice?

Jocul cu diferențe și asemănări

 Cu toții cunoaștem jocurile de asemănări și deosebiri. Le vedem peste tot în cărțile de copii dar nu le acordăm foarte mare importanță. De fapt, studiile arată că acest joc este foarte valoros pentru dezvoltarea capacităților cognitive la copii. Și, da, inclusiv coeficientul de inteligență. Jocul este cu atât mai valoros pentru că este foarte simplu și se poate aplica de la o vârstă fragedă.

Cum acționează asupra creierului?

   Pentru a găsi diferențele copilul trebuie în primul rând să recunoască părțile componente ale imaginii (fie că o vede pe hârtie sau afară, în natură, fie că o imaginează). Pentru asta își folosește lobul occipital. 

  Apoi copilul trebuie să analizeze relația dintre părți și poziția lor relativă. Asta implică procesări in lobul parietal și comunicarea dintre cele două.

  Urmează apoi memoria de scurtă durată: copilul trebuie să țină minte cum arăta obiectul din stânga pentru a-l compara cu cel din dreapta.
  În final la descoperirea diferențelor este activat lobul frontal și comunicarea cu celelalte părti ale creierului. Acest exercițiu încurajeaza creierul să își dezvolte căile de comunicație între module, exact partea care este deficitară la copii.

E bun și pentru adulți ?

  Excelent pentru adulți! Este un exercițiu foarte util și pentru adulți doar că puțin modificat. L-am întâlnit la cursuri de dezvoltare personală și la cursuri de management/leadership. Se iau două lucruri/concepte la întâmplare, preferabil din domenii diferite. De exemplu: care este asemanarea dintre un calculator și un delfin? Care este asemănarea dintre un măr și un tren? Atunci când stai la coadă sau aștepti să intri la dentist, răspunde la câteva întrebări de genul ăsta. Creierul se va reconfigura astfel încât să poată vedea și dincolo de activitățile obișnuite. Se va obișnui să facă legături între lucruri care aparent nu sunt legate. Vor crește "la modul cel mai real" noi căi de comunicație dintre diferite zone ale creierului. Se va mări eficiența și viteza cu care ideile circulă dintr-o zonă în alta. Mintea se va obișnui să găsească soluții creative acolo unde alții se blochează.

  Diverse studii psihologice arată că oamenii percep diferit asemănările și diferențele dintre lucruri/fenomene/concepte. Pentru aceleași obiecte, unii oameni le percep ca fiind mai degrabă asemănătoare iar alții mai degrabă diferite. Din acest motiv apar numeroase conflicte între soț/soție, angajat/angajator etc. Unul vede diferențe de care ar fi trebuit ținut cont, altul spune că este același lucru. Acest exercițiu te ajută să înțelegi de ce persoana cu care ai un conflict vede lucrurile altfel.

Cum îl aplic la copilul meu ?

  Varianta clasică are aplicabilitate limitată. E greu și plictisitor să pui un copil de 4-5 ani să se concentreze la o carte și să găsească diferențe. O soluție mult mai bună este să inserezi aceste întrebări în conversație. Mergi cu copilul pe strada și tu te gândești la problemele de la servici? Pierdere de vreme, oricum nu le vei rezolva așa. Mult mai eficient valorifici timpul vorbind cu copilul:

• Care e diferența dintre vrăbii și porumbei? Dar asemănarea? Uite o broască? Îl intreb care este diferența dintre o broască și șarpe? Dar asemănările?
• Mergem cu mașina? Îl întreb care e diferențele dintre mașină și bicicletă?
• Mâncăm înghețată? Îl întreb care este diferența dintre înghețată și ciocolată. Dar asemănarea ?
• La muzeu am văzut un rechin. Pe drum spre casă îl întreb care sunt diferențele dintre rechin și delfin? Dar asemănările (n-am scris întâmplător această întrebare, răspunsul este interesant și copilul învață mult aflând răspunsul corect doar la această întrebare)
• Copilul este vesel și râde pentru că a găsit ceva amuzant? După ce se liniștește întreabă-l care e diferența dintre atunci când e vesel și atunci când e trist? Această întrebare îi va mări conștiența față de emoțiile sale. Va învăța cum să-și aducă în conștient aceste emoții, le va recunoaște mai ușor. Pe scurt? O întrebare excelentă pentru a-i dezvolta inteligența emoțională.

Spune și tu ce l-ai întrebat azi pe copilul tău ?

Pentru mai multe articole interesante care vin în ajutorul părinților verificați pagina http://vorbestecorect.ro
Acest blog este susținut de platforma de învățare a matematicii mquest.ro